Banca Mondială: Pandemia COVID-19 a provocat cea mai mare criză economică din ultimii 150 de ani
Economia mondială se va contracta cu 5,2% în acest an, a estimat luni Banca Mondială, subliniind că pandemia de COVID-19 a avut un impact „rapid şi masiv” în pofida măsurilor de asistenţă financiară fără precedent, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Este vorba de „cea mai profundă” recesiune de la Al Doilea Război Mondial, iar numărul de ţări care vor ajunge în recesiune în acest an face să se contureze cea mai gravă criză din ultimii 150 de ani, potrivit instituţiei.
Numărul persoanelor ameninţate de sărăcie extremă, în acest context, se ridică la 70 până la 100 de milioane, subliniază Banca Mondială.
Aceste previziuni indică daune economice şi mai mari faţă de estimările din aprilie ale Fondului Monetar Internaţional, care a evocat o contracţie globală de 3% în 2020.
Sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii