Bănescu: Nu credința curată în Dumnezeu iscă violența și terorismul, ci idolatrizarea ei / Rațiunea nu va comite prostia de a disprețui credința / Pelerinii pașnici indică pulsatil luminos punctele cardinale ale bunului-simț și bunei-cuviințe în haosul unei lumi înstrăinate de ele și de sens
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a afirmat, vineri seara, că „nu credința curată în Dumnezeu iscă violența și terorismul, ci idolatrizarea ei”, iar „rațiunea nu va comite prostia de a disprețui credința”.
„Există patologii ale religiei și credinței, așa cum există patologii ale libertății manifestate luciferic, isteric, nihilist”, afirmă Bănescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
„Rațiunea, fiind «rațională» și aderentă natural la realitate, nu va comite prostia (omului doar inteligent și suficient) de a disprețui credința, perfect naturală la rândul ei”, susține purtătorul de cuvânt al BOR.
Acesta subliniază că un creștin sau un musulman rațional, nu irațional și fanatic religios, va fi natural preocupat de ascensiunea morală, nu de agresiunea militară:
„Un creștin sau un musulman (supra)rațional, nu irațional și fanatic credincios, va fi natural preocupat de ascensiunea morală, nu de agresiunea militară, de viață ca dar plin de sens, nu de suprimarea ei ticăloasă în numele unor recompense «cerești» suspect de pământești…
Teroriștii care-L invocă sacrileg pe Dumnezeu sunt exemple de abisală degradare spirituală. Chipuri hidos criminale ale Răului care asaltează furibund viața unor oameni obișnuiți și nevinovați care își țes trudnic binele lor fragil.
Exemple teratologice de dezumanizare.
Pelerinii pașnici, cu sau fără multă școală, necăjiți sau bucuroși, tăcuți și cuminți, în realitate niciodată ridicoli, indică pulsatil luminos pe harta credinței în Binele întrupat, în sfințenie (curăția inimii) și posibilitatea dovedită a dobândirii ei concret transfiguratoare, punctele cardinale ale bunului-simț și bunei-cuviințe în haosul unei lumi înstrăinate de ele și de Sens, căreia Creatorul îi dăruiește iar și iar o șansă. Cum altfel?”
Postarea integrală a lui Vasile Bănescu:
Nu credința curată în Dumnezeu iscă violența și terorismul, ci idolatrizarea ei. Degradarea ei prin adaptarea la scopuri impure, meschine, chiar criminale, rezultate din strâmba raportare la conținutul prost sau deloc înțeles al relației cu Dumnezeu (religio).
Există patologii ale religiei și credinței, așa cum există patologii ale libertății manifestate luciferic, isteric, nihilist.
Contradicția ireconciliabilă apare, de aceea, între două credințe false – cred că cred, adică cred în „credința” mea, nu în Cel care îmi cere dificila smerenie/ cred(!) că Dumnezeu nu există, nu-i iert inexistența și, de exemplu, nu pierd nicio ocazie de a se compromite persiflându-i pe credincioși – nu între Rațiune (intrinsecă ființei) și Credință (element structural al conștiinței care orientează privirea metafizic spre Sus, de unde vine toată Lumina.
Credința nu e o simplă convingere pe care o posedăm conjunctural, ci onorabila încredere investită în ceea ce Rațiunea însăși ne divulgă că există: un Creator care nu poate să nu iubească ce a creat (ființe total libere care i se pot întoarce împotrivă, infestând lumea cu suferință), o viață și o lume ce nu pot să nu urmeze celor limitate nefiresc de moarte.
Rațiunea, fiind „rațională” și aderentă natural la realitate, nu va comite prostia (omului doar inteligent și suficient) de a disprețui credința, perfect naturală la rândul ei.
Aceasta îmbrățișează, nu contrazice realitatea, Îl caută și dibuiește pe Autorul infinit de inteligent al Universului străbătut de ordine, verticalizează atenția, lărgește gnoseologic percepția, împacă generos contrariile.
Paradoxul, nu silogismul epistemologic, surprinde și relevă miezul realității, abordează fertil taina, satisface cu adevărat inteligența.
Un creștin sau un musulman (supra)rațional, nu irațional și fanatic credincios, va fi natural preocupat de ascensiunea morală, nu de agresiunea militară, de viață ca dar plin de sens, nu de suprimarea ei ticăloasă în numele unor recompense „cerești” suspect de pământești…
Teroriștii care-L invocă sacrileg pe Dumnezeu sunt exemple de abisală degradare spirituală. Chipuri hidos criminale ale Răului care asaltează furibund viața unor oameni obișnuiți și nevinovați care își țes trudnic binele lor fragil.
Exemple teratologice de dezumanizare.
Pelerinii pașnici, cu sau fără multă școală, necăjiți sau bucuroși, tăcuți și cuminți, în realitate niciodată ridicoli, indică pulsatil luminos pe harta credinței în Binele întrupat, în sfințenie (curăția inimii) și posibilitatea dovedită a dobândirii ei concret transfiguratoare, punctele cardinale ale bunului-simț și bunei-cuviințe în haosul unei lumi înstrăinate de ele și de Sens, căreia Creatorul îi dăruiește iar și iar o șansă.
Cum altfel?
Context. Liga Studenților a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în legătură cu comparația făcută de jurnalistul Cristian Tudor Popescu (CTP), care i-a asemuit pe cei 350.000 de pelerini care s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva la Iași cu teroriștii sinucigași Hamas.
Liga Studenților arată că în 17 octombrie 2023, în cadrul unui podcast realizat de Recorder, în contextul în care discuta cu moderatoarea despre conflictul israeliano-palestinian și despre actele de terorism ale Hamas și atacul asupra Israelului, Cristian Tudor Popescu ar fi făcut ”o serie de declarații controversate în care i-a comparat pe pelerinii creștini ortodocși care s-au închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva cu teroriștii sinucigași care se aruncă în aer și omoară oameni cu credința că vor întâlni în viața de apoi 72 de fecioare. De asemenea, în cadrul discuției, a afirmat că membrii cultului mozaic au o viziune identică despre moarte și viața de apoi cu teroriștii sinucigași, afirmație falsă, de natură să inducă publicul în eroare”.
Liga Studenților susține că remarcile lui CTP aduc atingere demnității creștinilor ortodocși.
Ulterior, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a explicat într-o postare pe pagina de Facebook că a fost greșit înțeles atunci s-a spus că ar fi comparat persoanele aflate în pelerinaj la Sf. Parascheva cu fundamentaliștii islamici care se aruncă în aer.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii