G4Media.ro

Bani de la partide pentru presă: AEP propune limitarea cheltuielilor cu propaganda…

sursa foto: Pexels.com

Bani de la partide pentru presă: AEP propune limitarea cheltuielilor cu propaganda la maximum 30% din suma primită de la bugetul de stat. Amenda maximă pentru încălcarea legii e 75.000 de lei / PSD și PNL au cheltuit peste 10 milioane de euro pentru presă în doar șapte luni

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis către Secretariatului General al Guvernului proiectul de lege care vrea să limiteze cheltuielile cu presa ale partidelor, potrivit unui comunicat al instituției.

Proiectul vine după ce PSD și PNL au cheltuit peste 10 milioane de euro pentru presă și propagandă doar în primele șapte luni din 2022, ceea ce a dus la instaurarea unei autocenzuri cvasi-generalizate în presa mainstream, care evită orice critică și investigație cu potențial negativ la adresa celor două partide, a guvernului și președintelui Klaus Iohannis.

Proiectul AEP prevede că acestea nu au voie să cheltuiască pentru publicitate / propagandă mai mult de 30% din valoarea totală a sumelor primite de la bugetul de stat. Sancțiunea prevăzută în proiect pentru încălcarea acestei prevederi e una modică pentru partidele care au bugete anuale de zeci de milioane de euro: amendă de la 45.000 lei la 75.000 lei.

Proiectul legislativ prevede modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

Context. Site-urile antena3.ro, digi24.ro, realitateaplus.ro, rtv.ro, b1tv.ro, hotnews.ro, dcnews.ro, stiripesurse.ro, newsweek.ro au încasat bani publici de la PNL sau PSD, arată o investigație publicată la jumătatea lunii septembrie de Cristian Andrei pe Europa Liberă. Plățile s-au făcut, uneori, prin intermediul unor agenții, iar contractele sunt confidențiale.

PSD și PNL au aruncat în piață peste 10 milioane de euro pentru presă și propagandă, în primele șapte luni din 2022, potrivit datelor consultate de Europa Liberă. Banii vin direct de la bugetul de stat, iar marile partide îi folosesc pentru a cumpăra articole pozitive. Conducerile ambelor formațiuni refuză, în mod oficial, să dezvăluie spre ce site-uri se duc banii publici.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. 30% e prea mult, iar amenda e prea mica. Merita sa continue sa incalce voit legea si sa plateasca amenda.

    • Cine sa ii amendeze?AEP? 😀

    • LA AEP SUNT DOAR oamenii PARTIDULUI SI AI SECURITATII ? EXECUTA INTOCMAI CE LI SE ORDONA ?

    • Normal era să dea guvernul banii ăștia la Biblioteca Națională, pentru digitalizarea presei vechi, cum e în țările mari din Schengen, fiindcă patriotismul în secolul XXI se bazează pe lecturi consistente.

  2. Partidele nu trebuie sa primeasca nici un ban din bugetele publice .

  3. Stiti de ce toti politicienii il urasc pe Victor Ponta? Pentru ca Victor Ponta avea pregătite două proiecte de lege:
    Primul dintre aceste proiecte se referea la faptul că ar trebui ca în cazul îngheţării pensiilor să se îngheţe şi indexarea indemnizaţiilor pentru demnitari.
    Cel de-al doilea proiect propus de Victor Ponta prevedea să fie diminuate sumele acordate partidelor parlamentare de la bugetul de stat, adică, să fie suspendată cotizaţia de la buget pentru partide si eliminarea pensiilor speciale ale demnitarilor.
    Nu ar fi mai bine sa nu mai primeasca niciun ban de la stat, partidele, asa cum propunea Victor Ponta?
    Asta fiind si motivul pt care nu l-au mai voit in politica romaneasca, poate ar fi necesar un referendum. Sa decida poporul daca le mai da sau nu bani

  4. nu-i opreste AEP-ul ca doar sunt oamenii lor..solutia lor e sa mareasca sumele primite de partide 30% din 100 de milioane is 33 de meleoane fara numar de la saraci la bogati

  5. Doamne cum accepta poporul astfel de plati din bugetul de stat iar cetatenii nu au spitsle si servicii medicale optime, cercetare zero iar educatie nu mai vorbim, suntem la coada clasamentului UE di toate punctele de vedere.Avem politicieni pe care ii votam emotional sau daca dau o punga de faina, zahar sau ulei.

    • EXISTA DOAR PARTIDUL SI SECURITATEA.
      TO CE FAC FAC EXCLUSIV PENTRU NOMENKLATURA.
      PENTRU „supusi” DOAR GANDA PROPA SI LARE MANIPU.

  6. Fix pix, față de cât încasau organele de propaganda PDL pe vremuri, milioane de euro, pe ruta Macovei, Udrea, Cocoș, etc… Inca au rămas datori

  7. Deci presa recunoaște că nu există presă independentă. Este un autodenunț ?

  8. Tu cu ce traiesti? Ruble de alte „partide”?

  9. Bani luati de la educatie,sanatate,armata,etc!bani aruncati!reclama ti-o faci prin munca depusa,nu cu banii altora!!!

  10. Cateva ganduri:
    – dupa ce s-au vazut cu puterea asigurata cel putin 10 ani de acum inainte incep sa opreasca robinetul propagandei. Avantaj PSD
    – si 30% este mult, dar daca ar fi oprit robinetul de tot, intreaga presa ar fi sarit la gatul lor. Avantaj PSD.
    – suma primita de la stat este in continuare imensa. Si aceasta suma ar trebui redusa. Nu se face acest lucru. Avantaj PSD.