Bani recuperați de la constructori pentru autostrăzile construite prost. CNAIR îi execută pe italienii de la Salini pentru „autostrada demolată” și le cere despăgubiri spaniolilor de la Comsa pentru problemele de pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva
Italienii de la Salini-Impregilo, constructorii lotului 3 al autostrăzii Sibiu-Orăștie, trebuie să achite CNAIR în termen de cinci zile circa 91 de milioane de lei și peste 150 de mii de dolari. Șefii de la Drumuri le-au trimis deja notificarea de executare.
Tribunalul Arbitral a decis încă din octombrie că CNAIR trebuie să primească de la italieni suma de 90,72 milioane lei, reprezentând penalităţi de întârziere. ”De asemenea, decizia obligă Salini Impregilo SpA să ramburseze CNAIR suma de 152.025 dolari americani, cu titlu de costuri arbitrale, cu dobânda legală de la data Hotărârii Arbitrale Finale până la plata efectivă de către Reclamantă”, se arată în comunicatul CNAIR.
Lucrările la cei 22,11 kilometri de autostradă dintre Cunța și Săliște au început în 2011. Lotul 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu a fost inaugurat în noiembrie 2014, înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale. Șoferii au putut circula pe cei 22 de kilometri de drum rapid doar 10 luni. În acest timp, deficiențele semnalate au fost numeroase: de la alunecări de teren, la crăpături în asfalt sau fisuri la baza viaductului de la Aciliu.
În toamna lui 2015 întregul lot a fost închis circulației pentru repararea capitală a unei bucăți, care a însemnat practic demolarea autostrăzii pe o porțiune de 200 de metri și reconstrucția ei. Întreg lotul a fost redeschis definitiv în octombrie 2016. Din cauza problemelor apărute pe autostradă, CNAIR a reziliat contractul cu italienii de la Salini-Impregilo SpA, în ianuarie 2016. Valoarea contractului încheiat cu italienii era de 604,79 de milioane de lei, fără TVA.
În octombrie au fost semnalate din nou probleme pe acest lot de autostradă. O tasare apărută la km. 276 lângă Aciliu cu o adâncime de 7-9 centimetri și care se întindea pe circa 82 de metri a dus la instituirea unei restricții temporare de viteză. Între timp s-au făcut reparații. Șefii de la Drumuri au declarat în repetate rânduri că trebuie realizată o expertiză a întregului lot de autostradă pentru a se stabili ce lucrări trebuie făcute pentru a repara toate probleme de construcție ale șoselei.
Despăgubiri de 48 milioane lei pentru o altă șosea construită prost: Lugoj-Deva lotul 3
Lotul de 22 de kilometri dintre Cunța și Săliște nu este singurul construit prost, spun șefii de la Drumuri. În aceeași situație se află și cei 21 de kilometri dintre Ilia și Holdea, adică lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, unde au lucrat spaniolii de la Comsa. Această porțiune de șosea rapidă a fost deschisă traficului cu restricții de viteză și de tonaj în urmă cu o săptămână, după mici reparații, în special la podul de la Mureș.
Despăgubirea cerută pentru Lugoj-Deva lot 3 este 48 milioane de lei, afirmă Sorin Scarlat, directorul general al CNAIR.
Șefii de la Drumuri au refuzat în vară să deschidă circulația pe cei 21 de kilometri dintre Ilia și Holdea pe motiv că lucrările executate de constructorul spaniol prezintă „numeroase defecte, degradări în evoluție și nu permit deschiderea traficului în condiții de confort si siguranță”.
În urma unei expertizei realizate de IPTANA în toamnă s-a constatat „o funcționare defectuoasă a aparatelor de reazem de la Podul peste râul Mureș, acestea fiind ieșite în afara marginii plăcii metalice, către râu”. Alte probleme constatate pe acest tronson de autostradă au fost legate de scurgerea apelor, dar și de utilizarea unor umpluturi în terasamente care nu sunt bune, crăpături apărute în taluzuri, colmatarea unor șanțuri și așternerea unui strat de asfalt mai subțire decât era specificat în contract.
După ce au executat scrisorile de garanție depuse de constructorul acestui lot de autostradă, încasând astfel circa 90 de milioane de lei, șefii CNAIR cer în instanță despăgubiri de 48 milioane de lei pentru o parte din lucrările proaste făcute de spaniolii de la Comsa și anunță că pe baza expertizei realizate de IPTANA ar putea deschide noi procese împotriva spaniolilor.
Spaniolilor de la Comsa le-a fost reziliat contractul de contrucție a lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva în vară, deși realizaseră undeva spre 97% din lucrări și încasaseră 94% din valoarea contractului. Mare parte din banii pentru această autostradă au venit de la Bruxelles.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii