G4Media.ro

Barack Obama îi acuză pe republicani că ar amenința democrația în SUA,…

Sursa foto: Facebook/ Barack Obama

Barack Obama îi acuză pe republicani că ar amenința democrația în SUA, înaintea unor alegeri locale

Fostul preşedinte american, Barack Obama, i-a acuzat pe republicani că ameninţă democraţia în SUA, înaintea unor alegeri locale foarte strânse, considerate un test naţional asupra popularităţii actualului preşedinte Joe Biden, într-un moment în care acesta negociază dur un plan masiv de investiţii cu Congresul, comentează France Presse.

Fostul preşedinte se deplasase la Richmond, în sudul conservator al statului american Virginia, pentru a-l susţine pe democratul Terry McAuliffe (64 de ani), candidat la postul de guvernator, aflat la egalitate în opţiunile electoratului cu republicanul pro-Trump, Glenn Youngkin (54 de ani), înaintea scrutinului din 2 noiembrie.

În faţa câtorva sute de tineri militanţi entuziaşti, reuniţi la Virginia Commonwealth University din Richmond, el a afirmat că Yougkin ar intenţiona să suprime posturi de cadre didactice, să reducă accesul la avorturi şi că ar sprijini afirmaţiile lui Donald Trump, care pretinde că alegerile prezidenţiale i-au fost furate.

„Din câte ştiu, principalul mesaj al adversarului lui Terry este că e un tip ca toată lumea pentru că poartă hanorac din fleece. Şi a acuzat şcolile că spală pe creier copiii noştri”, a spus Obama. „El a mai spus că vrea să ceară verificarea maşinilor de vot utilizate la ultimul scrutin. Şi ar trebui să credem că el ne va apăra democraţia?”.

Joe Biden a câştigat alegerile în Virginia cu un avans de 10 puncte în 2020, iar republicanii nu au mai câştigat alegerile în acest stat din 2009, dar avansul lui Terry McAuliffe în sondaje s-a redus în ultimele săptămâni şi a ajuns de acum la marja de eroare.

Obama, care rămâne democratul cel mai popular în SUA la cinci ani după ce a părăsit Casa Albă, vrea să dinamizeze alegătorii afro-americani, un electorat-cheie în acest stat sudic, în special în regiunea Richmond, unde unul dintre cele mai importante simboluri ale trecutului sclavagist al ţării, statuia generalului confederat Robert Lee, nu a fost demontată de pe soclu decât luna trecută.

Recunoscând că înţelege pentru ce electoratul poate să fi „obosit” de politică, el a amintit că a întâlnit în prima sa campanie prezidenţială care l-a dus la Casa Albă în 2008 o alegătoare afro-americană de 106 ani, care se mobilizase pentru el. „Şi mi-am spus că dacă ea nu este obosită, nici eu nu am dreptul să fiu obosit”, a afirmat Obama.

„Dacă John Lewis (personalitate a luptei pentru drepturile civice decedat în 2020) nu obosise, nici noi nu avem dreptul să fim obosiţi”, a spus fostul preşedinte democrat într-un ropot de aplauze.

„Sunt aici, în Virginia, pentru că cred că Virginia va fi face în cele din urmă alegerea bună”, a continuat el. „Cred că aici, în Virginia, veţi arăta restului ţării şi lumii că nu vom ceda celor mai rele instincte. Nu vom reveni la un trecut care a făcut atâta rău, vom merge înainte, cu oameni ca Terry ca să ne conducă”.

Înaintea lui Obama, Prima Doamnă Jill Biden, vicepreşedinta Kamala Harris şi una dintre stelele în ascensiune ale Partidului Democrat, Stacey Abrams, s-au deplasat în Virginia pentru a face campanie în favoarea lui McAuliffe. Însuşi preşedintele american este aşteptat aici săptămâna viitoare.

O victorie a lui McAuliffe ar da elan programului de investiţii masive pe care aripa stângă a Partidului Democrat încearcă să-l facă să treacă în Congres. Un eşec ar putea incita la mai multă prudenţă aripa moderată a partidului, care ezită încă să aprobe cheltuielile de circa 3.000 miliarde de dolari.

Youngkin s-a concentrat asupra şcolilor, făcând campanie împotriva măştii obligatorii, denunţată de alegătorii lui Donald Trump. Până în prezent, el a evitat cu grijă să sprijine afirmaţiile fostului preşedinte care pretinde că alegerea i-a fost furată.

Trump nu s-a deplasat în Virginia. El se alăturase virtual la 13 octombrie unui miting de campanie pro-Youngkin, la care participa fostul său consilier Steve Bannon.

McAuliffe, care vorbise la microfon înaintea lui Obama, a promis să lucreze cu republicanii „rezonabili” pentru ameliorarea situaţiei în Virginia.

„Voi lucra cu voi, dar lăsaţi-mă să vă spun un lucru astăzi: Glenn Youngkin nu este un republican rezonabil.Pentru mine el este Donald Trump în pantaloni bej”, a afirmat el. „Vrem o marionetă a lui Donald Trump ca guvernator? Nu, nu vrem!”, relatează Agerpres.

Sursa foto: Facebook/ Barack Obama

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. “Don’t Underestimate Joe’s Ability to Fuck Things Up”.

    A înviat obombo.

  2. Republicanii sunt USL-ul american, ei vor toti banii pentru ei si atat, nu produc nimic pentru cetateni.

    • Ba da, produc armele cu care se omoară între ei rednecii.

    • Pe bune, chiar asa ?! 🙂 Din cate stiu asistatii sociali sunt electoratul democratilor. Ce produc democratii cu exceptia unor cheltuieli aberante, care au produs o inflatie foarte ridicata in SUA si preturi pe masura. Favoritul matale, Biden, este la cel mai scazut nivel de incredere in cadrul electoratulu amarican: 36%.

    • Pentru ca in Romanica va omorâți cu topoare și cu vvoiculescu și Mihăilă la ministerul sănătății. Bai ca sunteți comici, vasluienilor

    • Aia care se împușca între ei sunt ga roii din Chicago. Asistați social, puturoși… voteaza in general cu democrații… ring the Bell, userila?

  3. Iar a coborât maimuța din copac?

  4. Care democratie? :)) Aia woke?

  5. Singurul lucru care stiu sa faca democratii este sa arate cu degetul spre comportamente care de fapt le apartin, si incearca sa le atribuie altora. In traducere romaneasca, ‘hotul striga hotii’.

  6. In acceptiunea kenianului democratie inseamna sa jupoi muncitorii albi si sa dai la jamaicani si haitieni ca sa stea de pomana, in minunatul trend woke, cancel culture si discriminare pozitiva.