G4Media.ro

Barajul Oraviţa Mică din Banat este din nou funcţional după mai bine…

Sursa foto: caon.ro

Barajul Oraviţa Mică din Banat este din nou funcţional după mai bine de 40 de ani / A fost realizat în secolul al XVIII-lea

Barajul Oraviţa Mică este din nou funcţional după mai bine de 40 de ani. Lucrările începute în primăvara anului 2019 au fost în sfârşit finalizate. Administraţia Bazinală de Apă Banat anunţă că au fost recepţionate lucrările de reabilitare a barajul Oravița Mică, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Reșița.
Realizat în secolul al XVIII-lea, barajul se afla într-o stare avansată de degradare, care nu permitea funcţionarea normală a acestuia. De asemenea, lacul de acumulare era colmatat în proporţie de 92%.
„Barajul Oravița Mică, realizat în secolul al XVIII-lea avea nevoie de o reabilitare complexă. Lipsa fondurilor au impus amânarea lucrărilor, care au început odată cu semnarea contractului în noiembrie 2018. Durata de execuție a fost de 24 luni, fiind prelungită ulterior până în 2024 din cauza nealocării fondurilor și a stării de pandemie”, precizează ABA Banat într-un comunicat de presă.
Barajul Oraviţa Mică este din nou funcţional după mai bine de 40 de ani. Proiectul în valoare de 9,2 milioane de lei a prevăzut şi regularizarea albiei râului Oraviţa.
„S-au executat lucrări de regularizare a albiei între acumularea Oravița Mare și Oravița Mică, cât și aval de acumularea Oravița Mică. Acestea au fost: decolmatări și curăţări de albie în vederea măririi capacităţii de scurgere, consolidări ale lucrărilor existente.”
După cum a declarat Marius Ungurean, directorul tehnic de investiţii al ABA Banat, prin aceste lucrări sunt asigurate toate condiţiile de apărare împotriva inundaţiilor.

Lacul de acumulare Oravița Mică împreună cu lacul de la Oravița Mare au capacitatea să atenueze viiturile de pe pârâul Oravița, a adăugat Marius Ungurean.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...