Bărbat condamnat la 10 ani de închisoare pentru uciderea unei adolescente în fosta baie publică a Ploieştiului / Obligat la daune morale de 76.000 de euro
Un bărbat care a ucis o adolescentă de 17 ani în clădirea dezafectată a fostei băi publice din municipiul Ploieşti a fost condamnat, miercuri, la 10 ani de închisoare, decizia instanţei nefiind definitivă, informează Agerpres.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul Ispas Constantin la 10 ani de închisoare pentru omor, aplicând totodată pedepse complementare şi accesorii privind interzicerea unor drepturi, între care interzicerea dreptului de a comunica cu membrii de familie ai victimei şi de a se apropia la mai puţin de 50 m de aceştia.
De asemenea, magistraţii au admis în parte acţiunile civile formulate în acest dosar şi l-au obligat pe inculpat la plata unor daune morale în valoare totală de 76.000 de euro.
Decizia poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Inculpatul a fost arestat preventiv la începutul lunii aprilie a anului trecut sub acuzaţia de omor.
Conform datelor comunicate la acel moment de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, din primele date ale anchetei a rezultat că victima şi bărbatul, care este căsătorit şi are trei copii, se cunoşteau de circa un an.
În ziua dispariţiei fetei, cei doi ar fi convenit să se întâlnească în subsolul unei clădiri dezafectate a fostei băi publice din Ploieşti pentru a întreţine relaţii sexuale, au precizat anchetatorii.
La un moment dat, minora i-ar fi cerut inculpatului o sumă de bani pe care acesta a refuzat să i-o dea şi a împins-o, fata căzând. Ulterior, bărbatul a sufocat-o şi i-a împachetat trupul în mai multe folii.
Principalul suspect şi-a recunoscut fapta, el conducându-i pe anchetatori la locul unde se afla trupul fetei, au precizat sursele citate.
Sursa foto: Inquam Photos / Cornel Putan
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii