G4Media.ro

Bărbat condamnat pentru vandalism, după ce a vopsit cu negru mai multe…

Sursa Foto: Captură tvoltenia.ro

Bărbat condamnat pentru vandalism, după ce a vopsit cu negru mai multe indicatoare care aveau inscripţii în limba maghiară

Judecătoria Odorheiu Secuiesc a condamnat, în primă instanță, la şase luni de închisoare cu executare, bărbatul din judeţul Bacău care în luna ianuarie a anului trecut a acoperit cu vopsea neagră inscripţia în limba maghiară de pe mai multe indicatoare bilingve cu numele localităţilor din Ţinutul Secuiesc, a anunţat, vineri, publicaţia regională transilvană Székelyhon, citată de MTI.

Făptaşul a fost condamnat doar pentru vandalism incitarea la ură împotriva comunităţii maghiare a fost omisă din rechizitoriu, deşi, în baza plângerilor depuse, şi acest cap de acuzare a fost
cercetat în urma anchetei.

Instanţa a respins şi petiţia depusă de Fundaţia “Székely Figyelő”, prin care a fost solicitată revizuirea hotărârii procurorului, argumentându-se că în momentul în care a vopsit indicatoarele de localitate, făptaşul nu a fost condus de ură sau prejudecăţi împotriva maghiarilor, ci a reacţionat la un conflict
personal care avusese loc anterior.

Totodată, acţiunile sale nu au fost urmate de incitare la ură, violenţă şi discriminare împotriva minorităţii etnice maghiare, a susţinut procurorul din Odorheiu Secuiesc, citat de publicaţie.

Potrivit motivelor expuse, infracţiunea de incitare la ură sau discriminare presupune prezenţa grupului împotriva căruia este îndreptată ostilitatea şi incitarea la ură – condiţii care nu au
fost întrunite în acest caz. Fundaţia “Székely Figyelő” a decis să se adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, plângerea fiind deja înregistrată.

În zorii zilei de 5 ianuarie a anului trecut, I.G. (30 de ani), care avea deja antecedente, a vopsit cu culoare neagră inscripţiile maghiare de pe indicatoarele de localitate din Odorheiu Secuiesc şi
Miercurea Ciuc, respectiv Trei Sate, Bisericani şi Satu Mare, aflate pe DN13A.

Poliţia Locală din Odorheiu Secuiesc a reuşit identificarea făptaşului cu ajutorul înregistrărilor de pe camerele de supraveghere, în baza plăcuţelor de înmatriculare. Acesta şi-a recunoscut fapta atunci când a fost căutat de poliţie, iar sprayul cu vopsea a fost găsit asupra sa.

Bărbatul a fost tras la răspundere din cauza pagubei produse CNAIR. Pe lângă cele şase luni de închisoare cu executare, acesta este obligat să plătească şi despăgubiri în cuantum total de 1899
de lei. Sentinţa nu este definitivă, poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Harghita.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

23 comentarii

  1. Ăla trebuia premiat!!!!!!!!

    • Haideți să îi plătim amenda și salariile pe 6 luni în avans.

      Cine strânge banii.

      Prezervativele uzate le aruncăm in curțile ungurilor.

      Mulțumesc!

    • Esti un mare MÄGAR !!!

    • ???

    • „şase luni de închisoare cu executare” – încă o dovadă că instituțiile statului au fost aservite ne-românilor

  2. Ce-mi place… „împotriva minorităţii etnice maghiare”. Odorheiu Secuiesc are 35.000 de locuitori, 93% unguri. Condamnat la judecătoria din localitatea respectiva. Săracu, nu a avut nicio șansă… Cred că avea mai mult noroc dacă îl judecau la Budapesta.

    • Spune sincer, dacă un ungur ar fi făcut la fel cu indicatoarele românești, l-ai mai fi căinat pe infractor? Din partea mea, a scăpat ieftin cu doar un cap de acuzare.

    • Mue la toti
      Zombalãilor
      Mari rumâni

    • @Alina M – Eu am zis că nu a beneficiat nicio secundă de o decizie imparțială. Putea fi judecat oriunde în țară. Faptul că e vinovat și mai mult, recidivist, să plătească. Imatur. Să fim serioși, un spray… condamnare cu executare. L-au dat model în zonă, pentru toți ROMÂNII.

    • Aici e România! Românii ce pretenții au în Ungaria? În Ungaria există indicatoare în limba română?

    • Tocmai pentru că aici e România mă interesează să se respecte legile României, indiferent de ce plăcuțe și legi sunt sau nu sunt în Ungaria.

      Legea 215/2001 din România zice clar, dacă într-o localitate sunt mai mult de 20% minoritari (de oricare), autoritățile locale sunt obligate să afișeze numele localității și în limba minoritarilor.

      Dacă e lege, înseamnă că în cazurile din articol autoritățile trebuie s-o respecte, chiar dacă mie sau ție nu ne convine. Și uite de-aia există plăcuțe bilingve.

    • Unde exista minoritari romani sau de alte etnii, da, exista si placute bilingve, inclusiv drapelul Romaniei flutura pe institutii de stat. Culmea e ca nimeni nu se inflameaza pe acolo. Punct.

  3. Puţin, a scapat ieftin dobitocul.

  4. O parte gândiți cu altă parte a corpului… Uite așa încă o dată, un tâmpit vrea să arate ce tare e el.. La românii care trăiesc în zonă nu s-a gândit nici o secundă… Ăștia de ani de zile încearcă și de multe ori reușesc să trăiască în armonie cu cetățenii majoritari din zonă… Și vine unul din altă parte a țării și se dă el justițiar al neamului românesc…. Și uite așa se creează o stare de tensiune între etnii… Poate unora l-i se pare ceva infim, dar nu e… Faptul că a fost pedepsit e ok, nu cred că trebuie chiar închis, dar o amendă așa ca să simtă plus plata pagubelor era normală… Sigur o să fie destui care o să sară la gâtul meu….. Vreau să vă spun să nu vă obosiți că nu mă interesează… Atât timp cât nu trăiți în zonă, nu cunoașteți oamenii și doar vă băgați aiurea în seamă ponegrind, pentru mine sunteți niște nulități…. Hai sănătate și minte multă tuturor….

  5. Destul de puțin pentru un asemenea imbecil .

  6. Dacă eram o țară normală nu aveam plăcute bilingve!

    • @009 – „Dacă eram o țară normală nu aveam plăcute bilingve”? Pe bune? Ai iesit si tu vreodata din catunul tau? Ai vazut cu ochii tai vreo tara normala? Sau poate ca normalitatea la tine are alte standarde…

  7. Salut !
    Din cate stiu, numele localitatilor, in alta limba decat cea oficiala, se scriu cu litere mai mici !