G4Media.ro

Bărbat reținut după ce pe rețelele de socializare a apărut o filmare…

Sursa Foto: Captură Video

Bărbat reținut după ce pe rețelele de socializare a apărut o filmare în care doi copii  își lovesc mama cu un par sub privirile amuzate ale concubinului

Un bărbat de 50 de ani a fost reținut 24 de ore sub acuzația de violență în familie, după ce pe rețelele de socializare a apărut un film cu doi copii în vârstă de 8 și 11 ani care își lovesc mama sub privirile concubinului acesteia care se amuză copios, relatează Adevărul.ro.

Toată întâmplarea ar fi fost filmată cu telefonul mobil de fiica mai mare a cuplului. Femeia ar fi fost lovită cu un par, dar şi cu obiecte de vestimentaţie şi alte obiecte casnice. În urma verificărilor efectuate, cei trei copii şi mama acestora au fost internaţi într-un centru maternal. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, iar bărbatul de 50 ani a fost reţinut pentru 24 de ore.

Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor vrânceni, care s-au autosesizat.

”La data de 28 ianuarie, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Gugeşti s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în seara zilei de 26 ianuarie, o femeie, în vârstă de 41 de ani, din comuna Jitia, ar fi fost lovită de către concubinul său, un bărbat de 50 de ani”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului împreună cu lucrători din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, iar din cercetările preliminare a reieşit faptul că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul i-ar fi instigat şi pe cei doi minori ai săi, de 8, respectiv 11 ani, să exercite acte de violenţă asupra femeii.

Sursa: Adevărul.ro

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. De aia imi place in tara mea. Educatia este la nivel inalt. Copiii sunt educati de mici. Asta inseamna implicare motivationala. I-as spune Team building.

  2. Și copiii aia cu educație 0 nu sunt puși și aia la ceva program de reabilitare?

  3. de ce e arestat barabatul? e o lovitura impotriva traditiei si valorilor traditionale romanesti si a familiei traditionale .. huoo ue huoo soros huoo lgbt huoo .. traisaca popiii si calugarii de la husi care reprezinta adevarata valoare crestina impreauna cu teodosie si neamul lor

  4. Moshul sa elibereze spatiul.
    Iar fata cea mare trimisa la reeducare.

  5. Poate asa se manifestã unele familii de romani cand nu sunt lasati la plaja in Cancun.. Oare om fi cu multi ani in urma multor civilizatii de pe pamânt?!

  6. Din păcate, în Moldova, la polul sărăciei, asta e regula, nu excepția!!! Acu’ o bate, peste câțiva anișori se îmbată și o violează!!!! Eterna și fascinanta Românie!!! Mândri ca’s români!!! Sa trăiască pesedeul c-o făcut suta ca leul….

  7. Moldova în splendoarea ei.

  8. I-as baga parul pe gat acestui bou analfabet si prostovan