G4Media.ro

Bărbat din Corabia, arestat preventiv sub acuzația că a violat și sechestrat…

Bărbat din Corabia, arestat preventiv sub acuzația că a violat și sechestrat o minoră de 15 ani

Un bărbat din Corabia în vârstă de 50 de ani a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol și lipsire de libertate  în cazul unei minore de 15 ani, transmite Antena 3, citând un comunicat al poliției.

„La data de 1 februarie 2021, în jurul orei 00.30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o minoră, în vârstă de 15 ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.

La scurt timp după sesizare, în urma activităţilor desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia, minora a fost gasită în locuința unui bărbat, de 50 de ani, din aceeași localitate.

Minora a declarat că ar fi fost lipsită de libertate în mod ilegal și ca ar fi fost violată de bărbatul respectiv.

Polițiștii au reținut bărbatul pentru 24 de ore. Acesta a prezentat instanței care a emis pe numele său mandat de arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Bărbatul este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal si viol”, se arată într-o informare a Poliţiei, citată de Antena 3.

Potrivit sursei citate, totul s-a întâmplat în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie, în jurul orei 00.30, atunci când tatăl fetei a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat că fiica lui a fost sechestrată în casa unui bărbat din oraşul Corabia.

Poliţiştii au reuşit să intre în casa individului şi să o salveze pe fată.

Potrivit unor surse, fata a mers în casa agresorului cu acordul tatălui ei pentru a-i face bărbatului curat în casă. Nu era pentru prima dată când fata mergea în casa bărbatului, aşa că tatăl a avut încredere că acesta nu îi va face nimic rău copilei.

Sursa: Antena3.ro

Sursa Foto: Ilustrație generică/ Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

    • Nu va mai trimiteti copiii la munca pe la altii!
      Copilul se trimite la scoala, sa invete, nu la munca.

  1. La Revolutie asta avea 20 de ani. Generatia lui a luptat sub deviza „sa avem ce bea si ute”, pana cand visul Europei Libere s-a implinit. Dar au urmat trei decenii de dezamagiri, in care statul nu a facut reforma izdei.

    Astia care sunt pensionari acum sunt frectie pe langa decretei.

  2. Corabia..
    Caracal..
    Victime la 15 ani
    Niciun caz nu va fi rezolvat in 20 de ani!

  3. Buna seara ,nu este nimic adevarat ,totul este o inscenare de aceasta familie chiar asi dori sa se sesizeze presa si organele conpetente,haideti sa va spun eu despre aceasta familie,este o familie dezargonizata,sunt 4 frati care au fost parasiti de mama ,cei 4 copii traiesc intro mizerie crunta si chiar rog autoritatile si protectia copilului sa se sesizeze,tatal acestei minore a violato la 12 ani ,o foloseste si o trimite sa faca curat sai produca bani pt a bea pt ca este un betiv notoriu ,mama acestei minore a mai facut 4 copii cu fratele tatalui acestei minore,bunicul minorei a luat de sotie pe mama acestui tata,este inadmisibil ce se intinpla ,va rog pe toata presa si televiziunea faceti cercetari in blocul unde sa intinplat acest caz si veti ramine fara cuvinte,si totodata fata nu va recunoaste de frica acestui monstru care ii este tata ,sa fie supusi la detectorul de minciuni si va veti convinge ca acest tata a violato in mod repetat ,iar aca cele spuse de mine nu sunt fapte reale sunt de acord sa raspund in fata legi ,va inplor sa luati masuri,multumesc!