G4Media.ro

Bărbat din Vaslui, arestat după ce a fost depistat băut la volan…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Bărbat din Vaslui, arestat după ce a fost depistat băut la volan şi cu dreptul de a conduce suspendat

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna vasluiană Tătărăni, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în stare de ebrietate la volanul maşinii şi poliţiştii au constatat în urma cercetărilor efectuate că acesta avea dreptul de a conduce suspendat pentru alte două fapte similare, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, bărbatul a fost prins, la începutul lunii februarie, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dobrina, din municipiul Huşi, având o alcoolemie de 1,31% mg/l alcool pur în aerul expirat, la acel moment fiindu-i suspendat dreptul de a conduce. Pe data de 6 martie bărbatul a fost depistat din nou de poliţişti la volanul unei maşini, având o alcoolemie de 1,39% mg/l alcool pur în aerul expirat şi dreptul de a conduce suspendat, iar pe 21 martie a fost depistat în trafic pentru a treia oară conducând în stare de ebrietate.

„În urma probatoriului administrat, poliţiştii huşeni au reţinut bărbatul în vârstă de 46 de ani pentru o perioada de 24 de ore. Pe data de 24 martie, faţă de acesta, Judecătoria Huşi a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, pentru savârşirea a trei infracţiuni de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi două infracţiuni de conducerea unei vehicul fără permis de conducere”, precizează sursa citată.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Vouă vi se pare normal sa nu pătească nimic acest individ? De ce nu exista legislație sa îl pună după gratii? Trebuie arestat. De câte ori a mai condus beat oare?? Se pare ca amenzile in România sunt date degeaba. Mai nou sa ai permisul suspendat tot nu e o problema…
    Unde vom ajunge?? La 3 fapte consecutive sa fie ceva agravant și pa libertate!!