Bărbat înjunghiat în Neamț, în urma unei şicanări în trafic / Victima a fost transportată la spital cu plagă înjunghiată cu eviscerare
Un bărbat în vârstă de 49 ani, din localitatea Poienari, a fost înjunghiat în burtă de un alt bărbat, în vârstă de 30 ani, din Gâdinţi, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu, citat de Agenția de Presă Rador.
”Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit că, în urma unei şicanări în trafic, bărbatul de 30 de ani, pasager într-un autoturism, ar fi intrat în conflict cu bărbatul de 49 de ani, care se deplasa cu autoturismul pe o stradă din localitatea Poienari, pe fondul căruia l-ar fi agresat cu un obiect tăietor-înţepător”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ, victima a fost transportată la spital cu plagă înjunghiată cu eviscerare.
La scurt timp de la comiterea faptei, agresorul a fost depistat şi reţinut de poliţişti pentru 24 ore pentru vătămare corporală.
Acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii