G4Media.ro

Bărbat lovit intenţionat cu maşina şi târât pe trotuar, după o şicanare…

sursa foto: Captură video

Bărbat lovit intenţionat cu maşina şi târât pe trotuar, după o şicanare în trafic, în Slatina/ A fost scos de către trecători, cei care l-au lovit s-au închis în autoturism

Un bărbat de 30 de ani a fost lovit intenţionat de o maşină, în Slatina, după o şicanare în trafic. Victima a fost apoi târâtă pe trotuar şi a rămas prinsă sub autoturism, iar cei care l-au lovit au refuzat să coboare. Zeci de trecători au intervenit şi au ridicat vehiculul pentru scoaterea victimei, care a fost stabilizată şi apoi transportată la un spital din Bucureşti, transmite News.ro.

Întreg incidentul a fost surprins în imagini. Se vede momentul în care bărbatul este lovit intenţionat de o maşină, după o şicanare în trafic.

Bărbatul este apoi târât pe trotuar şi rămâne blocat sub autoturism. În maşina care l-a lovit erau mai multe persoane. Iniţial au deschis uşile să coboare, dar s-au răzgândit şi au rămas încuiaţi în vehicul chiar şi când zeci de trecători s-au apropiat.

Mai multe persoane au sunat la 112 şi au anunţat că un pieton a fost lovit de maşină, în zonă fiind trimise echipaje medicale şi de Poliţie.

Imaginile demonstrează faptul că martorii au fost şocaţi de scenele la care au asistat, mulţi dintre ei alergând agitaţi sau punându-şi mâinile în cap.

Mai multe persoane, majoritatea bărbaţi, au intervenit şi au ridicat maşina pentru ca victima să fie scoasă de sub autoturism.

Medicul Florin Popa, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, a precizat că victima are 30 de ani şi a suferit facturi şi luxaţii la nivelul şoldului. Bărbatul a fost stabilizat în unitatea medicală, iar la ora 15.00 a plecat de la Slatina către Spitalul Floreasca din Bucureşti.

Între timp, dosarul incidentului a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, fiind făcute cercetări pentru tentativă de omor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Pitecantropi cu permis. Probabil luat pe șpagă. Probabil analfabeți. Probabil cu pile la PSD.

  2. De ce nu mă miră că șoferul care l-a accidentat conducea un BMW?

  3. Noi eşim la pensie la 45. Ne duaren cot!

  4. Se vede ca ala din bmw a actionat de spaima smardoiului care l-a atacat primul; practic, era in legitima aparare.
    Ala cu duba, era sa-si piarda masina la vale.
    Scena asta va aparea in videoclipurile de pe youtube, la categoria ‘prosti la volan’.

  5. Pariu că are protecție politică și nu pățește nimic?!

    …Altfel nu avea curaj să facă asta, oricât de nervos ar fi fost, sau sub influența alcoolului etc. Ar fi trebuit să fie atât de „high” încât să nu fi putut conduce, ca să treacă fără teamă de consecințe peste un om, dar se vede din imagini că stăpânea foarte bine mașina.

    Prin urmare, sunt alte motive pentru care nu se teme de consecințe. Și nu se teme.

  6. Probabil că nu culoarea mașinii este cauza incidentului, ci faptul că șoferul era „nebun de amor”, căci ambii bărbați iubeau același „angel radios”.

  7. Tentativa de omor calificat! Clar!

  8. E plina lumea de nebuni. Aici e clar tentativa de omor. Nu știu ce s-a întâmplat înainte.

    E plin și E85-ul de nebuni șmecheri care șicanează, depășesc și apoi frânează brusc sau fac flash-uri.

    Daca ar fi legi și camere fixe că in germania s-ar lecui „șmecherii” de flash-uri, șicanări, etc.

  9. Clar tentativa de omor ! Sper ca soferul sa-si primeasca pedeapsa ! La fel si „pretenii” lui din masina care nu s-au dat jos….. practic acestia au stat pe victima ranita ! Nu inteleg multimea de oameni care s-au chinuit sa ridice masina…… era mai simplu sa folosesca un cric auto sau mai multe.

  10. Toate ca toate, dar ma mir ca n-a zis nimeni de faptul ca totul s-a petrecut exact in fata unei case de pompe funebre. Adica serios, cata eficienta… 😂😂😂

  11. Police in mai putin de 1min.