Bărbat reţinut pentru încheierea în fals de contracte cu o companie de telefonie mobilă pe baza cărora urma să primească mai multe colete cu telefoane
Poliţiştii din Sighişoara au anunţat, sâmbătă, că au identificat şi reţinut un bărbat de 40 de ani, bănuit de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce a încheiat în numele altei persoane o serie de contracte cu o companie de telefonie mobilă, în baza cărora urma să primească mai multe telefoane.
„În fapt, la data de 18 februarie, poliţiştii au fost sesizaţi, de către un cetăţean în vârstă de 59 de ani, cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi încheiat în numele său un contract de telefonie mobilă, fără acord. Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta s-a folosit de datele bărbatului de 59 de ani pentru a încheia mai multe contracte la o reţea de telefonie, în urma cărora urma să primească mai multe colete cu telefoane mobile. La scurt timp, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Sighişoara au identificat un bărbat în vârstă de 40 de ani, bănuit de comiterea faptei”, a arătat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş într-un comunicat de presă.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă Mureş, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank