G4Media.ro

Bărbat reţinut şi sancţionat de jandarmi la marşul Bucharest Pride

Foto: G4Media / Denis Nistor

Bărbat reţinut şi sancţionat de jandarmi la marşul Bucharest Pride

Un bărbat a fost reţinut şi sancţionat de jandarmi la marşul Bucharest Pride, pentru participare la contramanifestaţii, precum şi pentru refuz de legitimare, a informat Jandarmeria Capitalei, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, sâmbătă, în jurul orei 17.00, pe timpul desfăşurării marşului Bucharest Pride, un grup de 10 persoane s-a poziţionat pe traseul manifestaţiei publice autorizate, cu scopul de a-şi exprima nemulţumirea faţă de desfăşurarea acesteia.

Jandarmii prezenţi în cadrul dispozitivului de ordine publică s-au deplasat la grupul de persoane, solicitându-le de mai multe ori să înceteze contramanifestaţia.

Anticipând riscul unor altercaţii sau violenţe şi ţinând cont că grupul în cauză nu a cooperat cu forţele de ordine, jandarmii au procedat la legitimarea acestora, context în care un bărbat a refuzat legitimarea, fiind astfel condus la autospeciala Jandarmeriei şi ulterior la sediul secţiei de poliţie pentru luarea măsurile legale împotriva acestuia.

Persoana în cauză a primit o sancţiune contravenţională, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 26, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 60/1991 (republicată) privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, (participarea la contramanifestaţii desfăşurate în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu adunările publice declarate). De asemenea, bărbatul a primit o sancţiune contravenţională, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 2, pct. 31 din Legea 61/1991 (republicată) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare, (refuz de legitimare).

„Reiterăm faptul că, în conformitate cu prevederile art. 26, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 60/1991 (republicată) privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, organizarea sau participarea la contramanifestaţii desfăşurate în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 de lei la 5.000 de lei. Jandarmeria Bucureşti va asigura protecţia tuturor persoanelor care aleg să-şi exprime opiniile în mod paşnic, civilizat şi legal. Astfel, facem apel atât la cei prezenţi, cât şi la ceilalţi cetăţeni, să fie responsabili şi îi asigurăm că siguranţa lor este prioritatea noastră”, a precizat Jandarmeria Bucureşti.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...