G4Media.ro

Bărbatul care a răpit și violat două fetițe din Brașov, condamnat la…

Sursa foto: Brașov.net

Bărbatul care a răpit și violat două fetițe din Brașov, condamnat la 30 de ani închisoare / Curtea de Apel Brașov a păstrat aceeași pedeapsă de la prima instanță

Constantin Zapan bărbatul de 43 de ani, originar din județul Prahova, acuzat că a răpit și violat două fetițe de 10 și 12 ani, din Vama Buzăului, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare de Curtea de Apel Brașov, anunță Brașov.net.

Judecătorii au impus și obligația de a plăti daune morale în valoare de 2 milioane de lei către cele două victime. Sentința dată joi este definitivă, iar Curtea de Apel Brașov a păstrat aceeași pedeapsă pe care în prima instanţă au dato magistrații de la Judecătoria Brașov.

În luna noiembrie a anului trecut, Poliția Brașov dădea o alertă de răpire minori, după ce două fetițe de 10 și 12 ani din Vama Buzăului au fost răpite de un individ care îi cunoștea pe părinții celor două copile. Au fost făcute căutări în mai multe județe din țară, iar principalul suspect a fost găsit în Valea Călugărească, din județul Prahova. Anchetatorii spun că acolo, bărbatul de 43 de ani, le-ar fi violat pe cele două surori.

Coşmarul a început atunci când Constantin Zapan a venit la uşa mamei fetelor şi a convins-o cu bere și țigări să le dea voie să meargă cu el la masă, pentru că ar mai fi și alți copii acolo. Individul i-a promis că fetele vor lipsi cel mult două ore, dar le-a luat și nu le-a mai adus acasă. La nici 8 ore după ce a fost dată alerta, poliţişti l-au prins pe individ lângă Ploieşti, la aproape 100 de kilometri de casa fetelor. Halucinant este faptul că deși fetele nu s-au întors acasă, părinții lor au alertat poliția abia a doua zi după ce Zapan le-a luat cu el.

După ce a fost capturat, bărbatul de 43 de ani a negat că le-ar fi violat pe cele două fete. În fața anchetatorilor el ar fi spus că micuțele și-ar fi dat consimțământul, însă urmele găsite pe trupurile copilelor au arătat că au fost abuzate sexual și chiar lovite. Ba mai mult, fetele au declarat polițiștilor că ar fi fost amenințate cu cuțitul în momentul în care Zapan voia să le violeze.

Constantin Zapan a mai fost condamnat în trecut la 10 ani de închisoare, pentru că a violat o fetiţă de 12 ani. Legea recursului compensatoriu i-a scăzut din pedeapsă 522 de zile, iar bărbatul s-a liberat din Penitenciarul Tulcea în noiembrie 2020.

La ieşirea din închisoare, datele lui Zapan au fost introduse în Registrul Agresorilor Sexuali. Astfel, bărbatul trebuia să fie verificat de poliţişti cel puţin o dată la 3 luni, potrivit legii. Dar Poliţia din Braşov nici nu ştia că el locuia în acel judeţ. Iar poliţiştii din Prahova, timp de un an, n-au observat că individul dispăruse de sub ochii lor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. In sfarsit, judecatorii romani dau o sentinta normala, pt un specimen ca individul asta odios !

  2. Recurs compensatoriu pt pedofili, la care le pierdem urma. Iata rezultatele….. alte victime.
    Parinti iresponsabili, care-si incredinteaza copiii unui pedofil si nu se ingrijoreaza cand copiii nu se intorc acasa.

  3. Astia nu trebuie lasati sa traiasca sa consume resursele si banii nostri! Pt astia trebuie introdusa pedeapsa capitala! Cum vor trai fetele alea toata viata dupa ce le-a nenorocit bestia asta?

  4. Ar trebui 60 ani.

  5. Ciudat că fapta există și nu s-a prescris!