G4Media.ro

Bărbatul găsit inconştient într-o toaletă publică din Braşov este medic la Spitalul…

Foto: Edupedu.ro

Bărbatul găsit inconştient într-o toaletă publică din Braşov este medic la Spitalul Militar Central. Spitalul a făcut verificări şi din stoc nu lipseşte substanţa pe care acesta ar fi folosit-o

Bărbatul care a fost găsit inconştient într-o toaletă publică din municipiul Braşov este medicul anestezist Cristian Laurenţiu Pleşa, care lucrează la Spitalul Militar ”Carol Davila” din Capitală şi la clinici private. Oficiali din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au declarat că Spitalul Militar a făcut verificări şi din stocurile unităţii medicale nu lipsesc doze din substanţa pe care acesta a folosit-o în perfuzia pe care şi-a administrat-o, transmite News.ro.

Bărbatul care a fost găsit inconştient în toaleta publică din Piaţa Sfântul Ioan din Braşov este medicul ATI Cristian Laurenţiu Pleşa, care lucrează în cadrul Spitalului Militar ”Carol Davila” din Bucureşti.

Oficiali din cadrul Ministerului Apărării Naţionale au declarat că, în urma incidentului de vineri de la Braşov, la nivelul Spitalului Militar din Bucureşti au fost făcute verificări şi nu se constată doze lipsă din substanţa pe care medicul Pleşa a folosit-o în perfuzia pe care şi-ar fi autoadministrat-o în toaleta din Braşov.

”Spitalul Militar a făcut verificări pe stocuri şi pe manipularea acestui tip de medicament şi evidenţele care sunt specifice doctorului în cauză. Nu au rezultat probleme din evidenţe”, au declarat pentru News.ro surse oficiale din MApN.

Spitalul nu a fost solicitat, deocamdată, de Parchet pentru a face o verificare în acest sens, au precizat sursele citate.

Medicul Cristian Laurenţiu Pleşa lucrează şi la clinici private, nu doar la Spitalul Militar Central. El are gradul de colonel şi este medic primar ATI.

Numele lui Pleşa, care ar avea o relaţie cu una dintre doctoriţele arestate în dosarul care vizează morţile suspecte de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”, apare în stenograme, Pleşa fiind, conform unor surse judiciare, una dintre persoanele care discuta cu doctoriţa cum să explice scăderea dozelor de noradrenalină în cazul unor pacienţi.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Lăsați bietul om în pace. Nu a făcut nimic .

  2. Gata, s-au spalat inainte de a se murdari: au facut inventarul…

  3. N-ar fi nici primul și nici ultimul caz în care un pacient a primit un medicament doar în foaia de observație și nu în realitate…