Barbu: Importurile de cereale din Ucraina vor fi permise numai în baza unui acord de punere pe piaţă, eliberat de Ministerul Agriculturii / Regula va fi aplicată până la finalul lunii decembrie
Guvernul a adoptat, joi, ordonanţa de urgenţă privind instituirea unui mecanism de consultare şi reacţie coordonată în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole. Ministrul Agriculturii Florin Barbu a explicat că importurile de grâu, porumb, floarea soarelui şi soia vor fi permise doar în baza unui acord de punere pe piaţă eliberat de MADR şi numai pentru fermierii şi procesatorii care demonstrează că au nevoie de aceste cantităţi pentru completarea stocurilor, transmite News.ro
„Astăzi, în şedinţa de Guvern, a fost adoptată ordonanţa de urgenţă care protejează fermierii români de importul cerealelor din Ucraina. În baza mecanismului negociat cu Ucraina, instituim o procedură prin care permitem importurile de grâu, porumb, floarea soarelui şi soia doar în baza unui acord de punere pe piaţă eliberat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Astfel, importul de cereale va fi posibil doar pentru fermierii şi procesatorii români care demonstrează cu acte că au nevoie de cantităţi pentru completarea stocului”, a declarat Florin Barbu, la finalul şedinţei de joi a Executivului.
MInistrul Agriculturii a adăugat că vor intra în procesare sau furajare ddoar cerealele care respectă standardele de calitate certificate de Autoritatea Naţională Sanitară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVA), în baza probelor primite şi analizate.
Actul normativ va fi aplicat până la finalul lunii decembrie a acestui an şi stabileşte măsuri temporare de instituire a unui acord de punere pe piaţă în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole, în vederea atenuării repercusiunilor negative imediate în sectorul producţiei primare şi al procesării, arată comunicatul de presă al Ministerului Agriculturii.
Produsele agricole care fac obiectul importului reglementat prin prezenta ordonanţă de urgenţă sunt:
a) Grâu şi meslin;
b) Porumb;
c) Seminţe de rapiţă sau de rapiţă sălbatică, chiar sfărâmate;
d) Seminţe de floarea-soarelui, chiar sfărâmate
Produsele agricole pot fi importate numai pe baza unui acord emis de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru operatorii economici cu sediul social şi punctul/punctele de lucru pe teritoriul României, care desfăşoară activităţi în următoarele sectoare economice:
a) 1041 – Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor;
b) 1061 – Fabricarea produselor de morărit;
c) 1091 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă;
d) 014 – Creşterea animalelor.
Procedura de emitere a acordului este următoarea:
I. Operatorul economic care intenţionează să importe produsele agricole din Ucraina, solicită la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale eliberarea acordului, pe baza prezentării unui document din care să reiasă necesitatea de completare a stocurilor, precum şi a altor acte necesare menţionate în OUG.
II. MADR, pe baza raportului emis de o Comisie constituită în cadrul aceleiaşi instituţii, eliberează acordul, după validarea de către autorităţile române a informaţiilor prezentate de operatorii care solicită emiterea acordului.
III. Comisia este compusă din următorii reprezentanţi:
a) un reprezentant al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
b) un reprezentant al Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA);
c) un reprezentant al Autorităţii Vamale Române;
d) un reprezentant al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
e) un reprezentant al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
IV. Operatorul economic prezintă un certificat de conformitate al produsului ce urmează a fi importat, eliberat de ANSVSA cu privire la respectarea normelor sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în urma testării unei mostre din produsul agricol.
V. În baza acordului eliberat de MADR, operatorul economic român încheie un contract de vânzare cu un operator economic licenţiat de către Ucraina pentru cantitatea de produs necesară prevăzută în acord, apoi se desfăşoară operaţiunile de import, sub supravegherea autorităţilor vamale române.
VI. Sigiliul vamal va fi desfăcut la destinaţie, respectiv la sediul sau la punctul de lucru al operatorului economic din România, în prezenţa reprezentanţilor Autorităţii Vamale Române şi ai ANSVSA.
VII. ANSVSA recoltează probe din produsul importat şi verifică dacă acesta are aceleaşi calităţi prevăzute în certificatul de conformitate, iar în situaţia în care produsele sunt constatate neconforme, acestea se returnează la locul de origine pe cheltuiala exportatorului.
VIII. De asemenea, prin actul normativ este reglementat:
– regimul sancţiunilor pentru nerespectarea prevederilor actului normativ;
– formularistica utilizată în aplicarea prevederilor ordonanţei de urgenţă.
Prezenta ordonanţă de urgenţă va fi aplicată până la data de 31 decembrie 2023, mai arată sursa citată.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank