G4Media.ro

Barcelona câștigă cu 4-1 la Sevilla și relansează lupta în trei pentru…

Sursa foto: X/FC Barcelona

Barcelona câștigă cu 4-1 la Sevilla și relansează lupta în trei pentru titlu în LaLiga

FC Barcelona a câștigat în deplasare, duminică seară, contra celor de la Sevilla, scor 4-1, și a reaprins lupta în trei la titlu. După remiza din derby-ul Madridului, catalanii s-au apropiat la doar un punct de Atletico și la două de Real Madrid.

Echipa blaugrana a deschis scorul prin Lewandowski (min. 7), dar a fost rapid egalată de Sevilla, care a făcut 1-1 prin intermediul lui Ruben Vargas (min. 8). Jucătorii au intrat cu același scor din minutul 8 la vestiare.

În cea de-a doua repriză, Barcelona a trecut iar în avantaj prin lovitura de cap a lui Fermin Lopez (min. 46), după o centrare de manual a lui Pedri. Raphinha s-a trecut și el pe lista marcatorilor, după o execuție imparabilă din afara careului (min. 55).

Totuși, Fermin Lopez a văzut cartonașul roșu după o intrare dură la un adversar (min. 62), iar meciul părea să se relanseze, dar Sevilla n-a mai avut puterea de a reveni, iar Barca a sigilat victoria prin Eric Garcia, care a făcut 4-1 în minutul 89.

Pentru Barcelona urmează meci pe teren propriu împotriva lui Rayo Vallecano, luni, 17 februarie, în timp ce Sevilla va juca în deplasare contra codașei Valladolid. Catalanii ocupă locul trei (48 pct.), Atletico Madrid locul doi (49 pct.), iar Real Madrid prima poziție (50 pct.).

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.