
Barna: Cer Poliţiei, Jandarmeriei să fie mult mai exigente în respectarea reglementărilor actuale privind accesul persoanelor în anumite zone în funcţie de existenţa vaccinului sau a testului
Vicepremierul Dan Barna a solicitat autorităţilor cu atribuţii în domeniu, cum ar fi Poliţia şi Jandarmeria să fie mult mai exigente în a se asigura că cetăţenii respectă reglementărilor actuale cu privire la accesul persoanelor în anumite zone, la anumite eveniment, în funcţie de existenţa unui certificat de vaccinare sau a testării pentru COVID-19, relatează News.ro.
„Acest lucru trebuie privind în contextul în care cu toţii am crezut că am scăpat de pandemie, în contextul în care acum o lună eram cu toţii liniştiţi că lucrurile n-au cum să se mai întoarcă şi cumva a fost un sentiment de relaxare generală. E clar că acum lucrurile nu mai arată la fel ca acum câteva săptămâni şi exact în acest context sper că din septembrie legea respectivă să devină realitate, dar până atunci cer autorităţilor cu atribuţii în acest domeniu, în speţă Poliţie, Jandarmerie să fie mult mai exigente în respectarea reglementărilor actuale care există deja la momentul de faţă în ceea ce înseamnă accesul persoanelor în anumite zone în funcţie de existenţa vaccinului sau a testului”, a explicat Dan Barna, întrebat luni cum vede faptul că uneori sunt organizate evenimente publice în care oamenilor nu li se cere certificat de vaccinare sau test negativ pentru COVID ca să aibă acces şi despre proiectul de lege care sancţionează aspru astfel de încălcări care este blocat în Parlament.
Citește și
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
24 comentarii