G4Media.ro

Barna, despre conflictul dintre USR PLUS și Nicușor Dan: Nicio forţare, dintr-o…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Barna, despre conflictul dintre USR PLUS și Nicușor Dan: Nicio forţare, dintr-o parte sau alta, nu generează un rezultat. Cu cât ne vom aşeza mai repede la masa dialogului, cu atât totul va fi mai simplu

Vicepremierul Dan Barna, copreşedintele Alianţei USR PLUS, a declarat că speră ca primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi consilierii USR PLUS să ajungă la un consens în ceea ce priveşte adoptarea bugetului Capitalei, menţionând că, dacă va fi necesar, se va implica în procesul de mediere.

„Sper să ajungă şi primarul general şi colegii mei la un consens, dacă e necesar, mă voi implica în mediere. Realizarea unui buget trebuie să fie un acord între cei care susţin primarul general în cadrul fiecărui oraş în parte. E un lucru firesc, vor continua dezbaterile, nu am nicio îndoială că vom avea buget”, a precizat miercuri Barna, înainte de a intra la şedinţa coaliţiei.

El a adăugat că realizarea unui buget se face prin acordul părţilor interesate, iar ceea ce s-a întâmplat la şedinţa de adoptare a bugetului Capitalei arată că „nicio forţare, dintr-o parte sau alta, nu generează un rezultat”.

„Colegii mei au comunicat deja care sunt aspectele asupra cărora continuă discuţiile, repet, realizarea unui buget se face prin acordul părţilor interesate. Ceea ce s-a întâmplat astăzi arată că nicio forţare, dintr-o parte sau alta, nu generează un rezultat. Cu cât ne vom aşeza mai repede la masa dialogului, cu atât totul va fi mai simplu. Nici Bacăul nu are buget, sunt mai multe localităţi în ţară unde încă se constituie majorităţi, se discută pentru realizarea bugetului”, a afirmat liderul USR PLUS.

În context, Barna a spus că a avut duminică o discuţie cu Nicuşor Dan, cu privire la bugetul Primăriei Capitalei, adăugând că i-a transmis acestuia că este dispus să medieze, dacă va fi nevoie.

„Eu am avut o discuţie şi duminică cu Nicuşor Dan, am discutat şi cu colegii mei, le-am spus că sunt dispus să mediez dacă vor ajunge în situaţia să necesite o mediere, nu m-a solicitat nimeni între timp, înţeleg că continuă discuţiile, dacă va fi nevoie, mă voi implica în medierea acestui demers”, a punctat Barna.

Întrebat de ce a fost nevoie să se ajungă în această situaţie, cu repercursiuni asupra funcţionării coaliţiei, Dan Barna a menţionat că e „un proces” pentru realizarea bugetului Bucureştiului.

„E un proces pentru realizarea bugetului Bucureştiului. La prima strigare, nu s-a găsit consensul, va fi a doua, a treia strigare, se va găsi consensul. Repet, nu e singurul oraş din ţară, sunt mai multe oraşe în care bugetul este în etapa de aprobare, Bucureştiul va avea cu siguranţă un buget în perioada următoare”, a susţinut Barna.

Întrebat dacă viceprimarul susţinut de USR PLUS, Horia Tomescu, ar trebui să aibă drept de semnătură pe atribuţiile pe care le-a primit de la primarul general, Barna a răspuns afirmativ.

„Respectarea unor acorduri şi a unor principii negociate este un element important în constituirea unei majorităţi care să susţină bugetul”, a spus Barna.

Miercuri, proiectul bugetului Capitalei pentru anul 2021 nu a primit vot favorabil în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

În urma unei şedinţe care a durat mai mult de trei ore, proiectul de buget al Capitalei nu a primit suficiente voturi pentru a fi adoptat, înregistrându-se 17 voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi 14 abţineri.

Sursa: Agerpres

Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Puneti odata painea si bisturiul, pardon cutitul, in mainile lui Tomescu, sa manance si gura lui. 😂

    • Daca asta a fost acordul, ce mai comentam p-aici ? De ce Nicusor si oamenii PNL sunt mai credibili decat Tomescu. Se pare ca sunt multi din PNL pusi deja pe pozitii si nu mai e nicio problema.

    • Ce tupeu pe noi sa comentam pe aici, cand de fapt lucrurile au fost aranjate la masa verde. Bucurestiul poate sa se duca naibii, aranjamentele trebuie insa onorate. Ca la interlopi.

  2. Măi, dar ce cuminte s-a făcut!

  3. Cine e tomescu ăla?!
    Dar e bine că sunt neînțelegeri în coaliție9a care funcționează foarte bine, cum zice CăCîțu, pentru că altfel nu ar exista nici soluții, cum zice Barney zilele trecute!
    Anul asta vor avea și bugete primăriile noastre!

  4. Mai Barna, daca USR – PLUS continua pe linia actuală, garantat in 2024 ieșiți din parlament. Nu v-am votat să fiți momâile PNL.

  5. Trombonistul asta deja provoaca scarba!
    Lasa-ne, ne-am saturat!

  6. SI PANA ACUM CE-ATI FACUT barnetti ?
    V-ATI IMPARTIT FONCTIILE SI ATI RESCRIS PROTOCOALE DUPA O „CEARTA” ?

    CE S-A SCHIMBAT IN DUPA CE A INTRAT dragnetti LA PUSCARIE ?

  7. Garbage usrplus

  8. Văleu!
    Să nu cumva să-i forțați pe cei de la USR să gândească!
    Le moare neuronul plictisit.