
Barna, despre demiterea prefecților și secretarilor de stat ai USR PLUS: Gest contradictoriu cu mesaje false transmise de premierul Cîțu
Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a declarat, joi, referitor la demiterea prefecţilor şi secretarilor de stat propuşi de formaţiunea sa, că este „un gest contradictoriu” al premierului Florin Cîţu, care transmite „mesaje false” conform cărora ar dori înţelegere cu USR PLUS.
„Este un gest contradictoriu cu mesaje false transmise de altfel, în care domnul premier Cîţu făcea apel la înţelegere. Era aproape ca în glumele acelea caraghioase: vă invit la înţelegere, îi dau afară pe colegii dumneavoastră. Nu e nimic de spus. E foarte clar fiecare gest, fiecare declaraţie – am văzut aseară o ploaie de minciuni absolut fabuloase – arată că acest Guvern nu mai poate să continue, arată că decizia USR PLUS de a nu mai susţine pe Florin Cîţu în fruntea Guvernului este una corectă, este una morală şi responsabilă pentru România. De fapt, este poziţia pe care o să continuăm să o avem”, a afirmat Barna, întrebat în legătură cu decizia premierului de a-i elibera din funcţie pe prefecţii şi secretarii de stat propuşi de USR PLUS.
El a spus că soluţia la această situaţie este un nou premier.
„Soluţia este şi am prezentat-o şi eu preşedintelui la întâlnirea pe care am avut-o, cu un nou premier această coaliţie poate să funcţioneze, este singura variantă pentru USR PLUS prin care această coaliţie să meargă mai departe”, a adăugat Barna.
Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat că a aprobat eliberarea din funcţie a 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, relatează Agerpres.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
36 comentarii