Barna: ‘Fără penali’ – condiţie pentru ca USR să facă parte dintr-o majoritate sau guvernare viitoare
Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că susţinerea, în viitorul Parlament, a iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei „Fără penali în funcţii publice” va fi o condiţie pentru ca partidul său să facă parte dintr-o majoritate sau guvernare viitoare, transmite Agerpres.
El şi-a exprimat nemulţumirea că, în pofida declaraţiilor de susţinere a iniţiativei, PNL, UDMR şi PSD nu au asigurat cvorumul la şedinţa Biroului permanent pentru convocarea plenului cu un unic punct pe ordinea de zi – „Fără penali în funcţii publice”.
„În viaţa fiecărui Parlament există un moment şi o zi a adevărului. Am început în 2017 cu Ordonanţa 13. A urmat apoi această iniţiativă extraordinară prin care un milion de cetăţeni au cerut clasei politice să pună în Constituţia României un principiu de bun simţ – penalii nu au ce să caute în viaţa publică a statului român. (…) Astăzi, vechea clasă politică (PSD, PNL, UDMR şi celelalte partide) a arătat că nu doreşte ca vocea cetăţenilor să ajungă în Constituţia României, a boicotat şedinţa Bp (…) pentru un plen în care să fie votată iniţiativa ‘Fără penali’ şi a arătat, dincolo de declaraţii, (…) că nu îşi doreşte un referendum pentru revizuirea Constituţiei pe 6 decembrie. Au blocat iniţiativa ‘Fără penali’, nu se va întâmpla pe 6 decembrie. USR va continua această luptă, este un angajament şi o garanţie şi o condiţie pe care noi o punem pentru a putea face parte dintr-o majoritate sau guvernare viitoare”, a afirmat Barna, joi, la Parlament.
Potrivit lui Barna, „vechea clasă politică le-a arătat românilor că nu îşi doreşte ‘Fără penali’ pe 6 decembrie”.
„Este o temă care nu este importantă pentru vechii politicieni. Este o temă care le-a venit ca un cartof fierbinte de la un milion de români. (…) A fost adoptată în Camera Deputaţilor într-o declaraţie de iubire pentru ‘Fără penali’, iar acum, când trebuia votată în Senat, vechile partide şi-au dat arama pe faţă”, a adăugat Barna.
Întrebat despre afirmaţia lui Robert Cazanciuc potrivit căreia USR nu îşi doreşte iniţiativa „Fără penali” pentru că Dan Barna este ”penal”, liderul USR a răspuns: „Este o minciună rostogolită. Un fake news pe care îl rostogolesc în disperare de cauză pentru că, atunci când nu mai au argumente, folosesc minciuni, jigniri, vechea tactică securistă folosită de 30 de ani de PSD. Este o ipocrizie înfiorătoare, toată lumea declară că îşi doreşte să voteze ‘Fără penali’. În realitate, atunci când ar fi contat, niciunul dintre ei nu a fost astăzi la vot. (…) Au căutat toate tertipurile posibile şi, în realitate, când am pus doar această problemă pe masă, au dispărut toţi”.
Biroul permanent al Senatului nu s-a reunit joi, de la ora 12,00, din lipsă de cvorum, după ce liderul grupului USR din Senat a depus o solicitare pentru convocarea Bp, pentru a se decide organizarea unui plen în vederea adoptării iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei „Fără penali în funcţii publice”.
La şedinţă s-au prezentat doar preşedintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, şi secretarul Biroului permanent, George Dircă (USR).
Şedinţa plenului Senatului de miercuri, cu prezenţă fizică, pe a cărei ordine de zi era înscrisă această iniţiativă, nu a mai avut loc din lipsă de cvorum.
Preşedintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, a declarat, joi, că USR susţine „din raţiuni electorale” iniţiativa ”Fără penali în funcţii publice”, în realitate, acest partid urmărind „să-l scape pe penalul Barna” de exigenţele unei asemenea legi.
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii