G4Media.ro

Barna: I-am spus lui Ludovic Orban că Gabriela Firea poate fi înfrântă…

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Barna: I-am spus lui Ludovic Orban că Gabriela Firea poate fi înfrântă doar cu candidat unic al opoziției / Vineri avem o discuție USR-PLUS cu premierul

Președintele USR, Dan Barna, a avut, marți, o întâlnire cu liderul PNL, premierul Ludovic Orban. Barna a precizat că i-a spus președintelui liberalilor că Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, poate fi înfrântă la alegerile locale de anul viitorul, însă pentru aceasta este nevoie ca opoziția să aibă un candidat comun.

„În privința candidaturilor, am discutat niște chestiuni generale de principiu. Vom avea și vineri o întâlnire la nivelul alianței USR PLUS cu premierul”, a precizat Dan Barna.

El a subliniat însă că este important ca în marile orașe în care sunt primari PSD opoziția să propună candidați comuni.

„Am spus și în discuția de astăzi că Gabriela Firea poate fi înfrântă, însă e nevoie de candidat unic și în perioada următoare vom purta negocieri în acest sens”, a declarat Barna.

Liderii USR se vor reuni sâmbâtă, 30 noiembrie, în Comitetul Politic pentru a decide adoptarea unui regulament în ce privește stabilirea candidaților la alegerile locale și dacă vor da sau nu posibilitatea susținerii unui candidat independent. Practic, USR decide sâmbătă dacă îi deschide sau nu lui Nicușor Dan calea candidaturii la Primăria Capitalei ca independent cu susținerea partidului, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid.

Alianța USR/PLUS intenționează să-și desemneze candidatul la primăria Bucureștiului în urma unor alegeri preliminare deschise, după modelul opoziției din Budapesta, la care ar putea participa și cetățeni cu drept de vot care nu sunt membri de partid.

PLUS l-a desemnat încă de la începutul lunii august pe Vlad Voiculescu drept candidatul partidului pentru primăria Capitalei, obținând 96,30% în urma votului intern.

Nicușor Dan, independent susținut de USR București, și-a lansat, marți, programul de candidat pentru Primăria Capitalei (disponibil aici), avându-i alături pe deputații USR Cosette Chichirău și Stelian Ion, care intenționează să candideze la primăriile din Iași și Constanța. Nicușor Dan a afirmat, în conferința de presă, că opoziția trebuie să aibă un candidat unic împotriva Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, iar el se consideră persoana cea mai potrivită.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Perfect de acord cu Nicușor Dan însă d-le Barna acum vreti un candidat unic din partea USR dar nu ati fost de acord cu candidat unic Johannis la prezidențiale. E fair play? Măcar de acum înainte jucati fair-play.

    • what ? :)))
      apropo, ca sa incerc sa lungesc gluma, alegerile prezidentiale sunt totusi in 2 tururi, altfel se nastea aceeasi discutie .

    • Nu e exact aceeasi situatie. La presedintie exista doua tururi.

    • Logica pe care o folositi dvs (Iohannis din primul tur) nu exista si nu a existat niciodata. Dl Iohannis trebuia sa ia 9 milioane de voturi ca sa castige din primul tur, dar a luat 3.5. Barna a luat 1.4. Pana la 9 milioane e cale lunga.
      Eroarea provine dintr-o proasta intelegere a termenilor. Iohannis ca sa castige din primul tur trebuia sa ia 50%+1 nu din cei care au venit la vot ci din toti votantii (18 milioane). In conditiile in care PREZENTA la prezidentiale cam intotdeauna s-a invartit in jurul procentului de 50%, va dati seama ca nu avea Iohannis cum sa fie votat de toata lumea care vine la vot. Deci varianta asta nu a existat niciodata, sa nu fie 2 tururi de prezidentiale. Chiar si daca nu candida Barna, nu aveau cum sa nu existe 2 tururi. Au fost in total 14 candidati la presedintie

  2. @vlaicu,
    Ai o logica beton. Compari mere cu pere. Cand ai 2 tururi, poate sa candideze oricine. Cand ai 22% e chiar o obligatie pentru un partid. De ce nu ai candida? Era vreo posibilitate sa i a iohannis peste 9 milioane, 50%+1? Cand ai un singur tur, e alta mancare de peste. Sper ca pricepi.

    • Logica pe care o folositi dvs (Iohannis din primul tur) nu exista si nu a existat niciodata. Dl Iohannis trebuia sa ia 9 milioane de voturi ca sa castige din primul tur, dar a luat 3.5. Barna a luat 1.4. Pana la 9 milioane e cale lunga.
      Eroarea provine dintr-o proasta intelegere a termenilor. Iohannis ca sa castige din primul tur trebuia sa ia 50%+1 nu din cei care au venit la vot ci din toti votantii (18 milioane). In conditiile in care PREZENTA la prezidentiale cam intotdeauna s-a invartit in jurul procentului de 50%, va dati seama ca nu avea Iohannis cum sa fie votat de toata lumea care vine la vot. Deci varianta asta nu a existat niciodata, sa nu fie 2 tururi de prezidentiale. Chiar si daca nu candida Barna, nu aveau cum sa nu existe 2 tururi. Au fost in total 14 candidati la presedintie.

  3. Singurul pe care îl văd primar și îl votez este: Nicușor Dan!……zis și pupalaș! :))))

  4. Miza pe termen lung de a câștiga următorul fotoliu de Primar General al Bucureștiului, constă în faptul că la viitoarele alegeri Prezidențiale, în condițiile în care Iohannis nu mai are cum candida, va da următorul Președinte.
    Exemplu îl avem pe Băsescu din zona dreptei.
    Funcția publică de Primar General al Bucureștiului e o rampă de lansare către Președenția României.
    S-a încercat și cu Oprescu sau cu Firea aceași schemă, dar PSD-ul nu a mers pe aceași logică până la urmă, propunând mereu șeful partidului la prezidențiale, fiind o carte necastigatoare, așa cum a demonstrat istoria.

  5. O sa le propuna alegeri primare. Alegeri organizate INAINTE de alegerile locale intre candidatul USRPlus si PNL, eventual Nicusor Dan, daca ajung la concluzia asta. Exact cum a fost in Budapesta. Cine castiga primarele, trece mai departe si e SINGURUL candidat impotriva PSD. Iar cei din Budapesta au reusit, au castigat primaria din Budapeste.

    Daca PNL refuza asta si, mai mult, nici nu fac nimic pentru a reveni la votul in doua tururi, atunci sunt singurii responsabili daca Bucurestiul ramane al PSD-ului.

    Sau cum vine asta, un candidat cu notorietate si cu o imagine publica excelenta, precum Vlad Voiculescu, ar trebui sa se retraga ca sa fie un singur candidat impotriva lui Firea si ala sa fie de la PNL, de genul Rares Bogdan sau Cristian Busoi?

    In aceste conditii, cine da voturi spre PNL, o voteaza direct, dar direct pe Firea, ca sa fie clar.

  6. RIP Barna. Hail Ciolos.