Baroniada de la vârful universităților, votată de PNL și PSD cu o lună înainte de alegeri: de ce e periculoasă închiderea comunității academice

Universitatea înseamnă în primul rând deschidere către cel mai bun decât mine, către cel din afară care îmi poate îmbogăți studenții și profesorii cu valoarea ideilor sale. Universitatea înseamnă competiție de idei – nu fosilizarea celor deja implementate, nu închiderea în fața noilor generații care vin cu suflul, cu energia, cu teoriile și inerent cu greșelile lor.

Rectorii sunt chemați să conducă instituții generatoare în primul rând de idei valoroase. De cunoaștere. De cercetare. De noutate.

Esența universității este permanentă înnoire, cercetare și curiozitate. Cum poți face asta timp de 20 de ani cu aceeași forță?

“Păi și-atunci de ce să limităm artificial mandatele și să nu lăsăm ca la competiția asta să participe și rectorul în funcție?” 

Pentru că democrația înseamnă tocmai să eviți situația ca cineva să fie pus pe viața într-o funcție. Și pentru că am văzut în acțiune, în anii ’90, tendința naturală a rectorilor tineri de a menține puterea, prin modalități speculative, insidioase, uneori deștepte, dar pe fond în contradicție cu performanța universitară.

Ce capacitate arată un Profesor în urma căruia nimeni nu poate candida cu șanse de-a fi ales, deci de-a manageria instituția? Niciun discipol demn să intre într-o astfel de competiție? Nimeni crescut la umbra marilor rectori?

Iar argumentul cel mai puternic este situația din prezent, care se derulează sub ochii noștri: 9 rectori conduc deja universitățile de 9 ani, fiind la începutul celui de-al treilea mandat. Au fentat legea prin diverse tertipuri juridice, lege modificată chiar de ei sau de organismele din care făceau parte, astfel încât să mai ia încă un mandat, pe lângă cele 2 permise de Legea educației din 2011 încoace.

Deci 9 rectori s-au înscăunat deja în al treilea mandat, iar 7 dintre ei nu au scos un cuvânt de 2 zile, de când Senatul în calitate de cameră decizională a votat posibilitatea ca ei să candideze la și să ocupe toată viața această funcție.

Cine sunt cei 9 rectori care sunt deja la al treilea mandat, deși legea prevede maximum 2 mandate în fruntea universităților?

• Sorin Cîmpeanu – rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, fost ministru al Educației în guvernul Ponta, președinte al Consiliului Național al Rectorilor, astăzi deputat PNL și candidat liberal pentru încă un mandat de parlamentar;

• Mihnea Costoiu – rectorul Universității Politehnica din București, fost ministru al Învățământului Superior în guvernul Ponta, în mandatul căruia Executivul a schimbat legea educației permițând cel de-al treilea mandat, senator PSD, candidat social-democrat pentru încă un mandat de parlamentar;

• Marilen Pirtea – rectorul Universității de Vest din Timișoara, deputat PNL, candidat liberal pentru încă un mandat de parlamentar.

• Leonard Azamfirei – rectorul Universității de Medicină și Farmacie de la Târgu Mureș, proaspăt candidat pe lista PSD pentru Parlament. În cazul său, cel de-al treilea mandat este de fapt primul în fruntea unei universități nou create prin fuziunea Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș cu Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș.

• Daniel Breaz – rectorul Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, ministrul PSD al Culturii, fost ministru interimar al Educației, senator PSD până în septembrie 2020 când a demisionat din partid;

• Remus Pricopie – rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), fost ministru al Educației alături de Mihnea Costoiu (care era ministru delegat al Învățământului Superior) în mandatul cărora Executivul a schimbat legea educației permițând cel de-al treilea mandat. Singurul cu 3 mandate care s-a pronunțat împotriva mandatelor nelimitate.

• Ioan Abrudan – rectorul Universității Transilvania din Brașov;

• Valentin Popa – rector al Universității Ștefan cel Mare din Suceava, fost ministru al Educației în Guvernul Dăncilă;

• Ramona Lile – rectorul Universității Aurel Vlaicu din Arad, sancționată pentru plagiat și fostă secretară a universității pe care acum o conduce, potrivit Revista 22.

“Dacă facem performanță, de ce să fim schimbați?”

Performanța o vedem în clasificările internaționale relevante.

Iar unul dintre cele mai prestigioase ranking-uri internaționale ale universităților – Shanghai – întoarce anul acesta o singură universitate românească: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. O singură instituție de învățământ este prezentă în Academic Ranking of World Universities/ARWU 2020, dar și aceea pe poziția 701-800, cu o pierdere de 100 de locuri față de anul trecut.

Altă clasificare internațională de încredere, alt peisaj pustiit dinspre România: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Universitatea din București sunt singurele universități românești incluse în ediția din acest an a QS World University Rankings.

Clasamentul internațional al universităților Times Higher Education 2021 ne aduce doar 2 universități în primele 1000, în timp ce unele universități se laudă cu prezența în rankinguri secundare.

Ce au învățat în ultimii ani rectorii care mai vor un mandat? Că pot mima performanța deschizându-și datele către tot mai multe rankinguri internaționale, multe secundare, unde ocupă an de an poziții tot pe la jumătatea clasamentelor. E un lucru bun, văd ce anume contează în marile universități, cum funcționează ele și ce le-ar trebui ca să ajungă pe primele locuri.

Ce e rău este că pe majoritatea îi vedem cum încearcă să mimeze regulile performanței cu aceleași cadre didactice pe care le au în curte de zeci de ani și care fac, paradoxal, ca absolvenții de liceu cu note mari să migreze de ani de zile către universități din străinătate.

Practica asta a ieșit în evidență anul acesta, printr-un incident în care ASE a spus că nu este interesată de prezența într-un clasament al unei organizații “cvasinecunoscute” (detalii aici).

Dar contraperformanța universităților o vedem mai ales în preuniversitar. Profesorii din universități, cei care găzduiesc și protejează DPPD-urile creează profesorii din preuniversitar. Falimentul pe care îl patronează de zeci de ani universitățile l-am văzut la PISA 2018 și în apelurile șefului OECD pe educație, preluate corect declarativ de președintele Klaus Iohahnis, ca România să schimbe urgent modul în care universitățile îi pregătesc pe profesorii care le predau copiilor în licee, gimnazii și în învățământul primar.

• Citește analiza integrală pe Edupedu.ro