G4Media.ro

Baseball: Rickey Henderson, unul dintre cei mai buni jucători din istoria MLB,…

Sursa foto: X/MBL - Captură video

Baseball: Rickey Henderson, unul dintre cei mai buni jucători din istoria MLB, a murit la 65 de ani

Rickey Henderson, unul dintre cei mai buni jucători din istoria MLB (liga americană de baseball), foarte rapid şi spectaculos în jocul său din anii 1980 şi 1990, a murit, sâmbătă, la vârsta de 65 de ani, din cauza unei pneumonii. El urma să împlinească 66 de ani în ziua de Crăciun, notează News.ro.

El a jucat la nivel profesionist între 1979 şi 2003 pentru nouă echipe, în special Oakland Athletics (14 sezoane cu ei), franciza din oraşul în care a crescut jucătorul originar din Chicago.

Henderson a câştigat World Series de două ori, cu Oakland în 1989 şi Toronto în 1993, şi a fost votat MVP al sezonului în 1990. El a fost selecţionat de 10 ori pentru All-Star Game.

Dar, mai presus de toate, Rickey Henderson a fost faimos pentru că era un jucător spectaculos, rapid, „de spectacol”, specializat în ceea ce în baseball se numeşte „furt de bază”, adică un jucător poate pleca înainte de lansarea mingii, asumându-şi riscul ca pitcherul să schimbe direcţia şi să arunce la baza de unde a plecat, eliminându-l.

În lunga sa carieră, Henderson a comis 1.406 „furturi”, un record în MLB (comparativ cu al doilea clasat, Lou Brock, cu 938). Acest lucru i-a adus porecla de „Man of Steal”, o referire la porecla supereroului Superman „Man of Steel”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.