G4Media.ro

Băsescu, despre Simion: Marea problemă este interdicţia pe care o are de…

sursa foto: Captură video

Băsescu, despre Simion: Marea problemă este interdicţia pe care o are de a intra în Moldova şi Ucraina/ Nu cred că Ciolacu are documente că Simion ar fi în legătură cu ofiţeri de informaţii ruşi

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că marea problemă a preşedintele AUR, George Simion, este interdicţia pe care o are de a intra în Republica Moldova şi în Ucraina, iar în aceste condiţii nu poate fi preşedintele României. Băsescu a menţionat că el nu crede că premierul Marcel Ciolacu are documente care să arate că George Simion ar fi în legătură cu ofiţeri de informaţii ruşi. ”E singurul care nu-l bate pe Ciolacu în turul doi”, a susţinut Băsescu, transmite News.ro.

Traian Băsescu a fost întrebat, miercuri, la Digi 24, ce părere are despre George Simion.

”Eu cred că are o singură mare problemă. Marea problemă este interdicţia pe care o are de a intra în Republica Moldova şi în Ucraina. Nu cred în faptul că Ciolacu are documentele care aduc probe, că ar fi în legătură cu ofiţeri de informaţii ruşi. Nu cred asta. El a primit o scrisoare. Vă pot spune în mod cert că informaţii de la un serviciu de informaţii străin nu se trimit către şeful statului sau premier, se trimit către serviciu omolog pentru a fi prezentate de serviciu omolog, de SIE, spre exemplu, sau de SRI şefului Guvernului sau şefului statului. Nu există practica de a se trimite documente secrete pe care a spus Ciolacu că le-ar avea, i le-a trimis lui cineva, o păsărică de la Kiev. E o poveste”, a declarat Traian Băsescu.

El consideră că George Simion nu poate fi preşedintele României în condiţiile în care are interdicţia de a intra în Republica Moldova şi în Ucraina.

”Ce am văzut noi public şi cred că asta-i tot este documentul prin care domnul Simion este persona non-grata în două ţări vitale pentru România: Ucraina şi Republica Moldova. În condiţiile astea nu poate fi preşedintele României. Pentru că aici nu merge povestea: o să vedeţi că, dacă mă fac preşedinte, îmi ridică. Nu! Ei vor spune: aţi ştiut, dragi români, dinainte de alegeri că e persona non-grata, aşa cum aţi scos-o pe motivaţii pe Şoşoacă, de ce nu l-aţi scos şi pe Simion? Dacă e să vorbim ce poate face sau de ce i-a validat candidatura BEC? E o situaţie extrem de dificilă. Cum ar arăta un preşedinte al României persona non-grata la Chişinău şi la Kiev. Ar fi ceva greu de imaginat”, a subliniat Băsescu.

Întrebat dacă, în cazul în care George Simion intră în turul doi al alegerilor prezidenţiale, îl învinge pe Marcel Ciolacu, Traian Băsescu a răspuns: ”Nu-l bate. E singurul care nu-l bate pe Ciolacu în turul 2. Ciolacu şi-l doreşte ca adversar în turul 2. De asta şi stimulează creşterea lui Simion”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Bate campii BaSecu in legatura cu „marea problema” a lui Simion. In cazul in care se va alege prezident, pe Georgica il va durea la basca daca nu va putea calatori in cele 2 state. Mai probabil e ca Ucraina si Moldova isi vor revizui atitudinea daca vor dori sa aiba in continuare acces la pomenile si sprijinul Romaniei.

    • Pe cuvântul tău?

    • Dvs. confundati functia de Presedinte al Romaniei cu cea de presedinte al asociatiei de bloc….zau ca nu-i cazul! In rest, si de data asta, singurul „animal politic” al…politicii romanesti, are dreptate!

  2. Serviciile din Ucraina și Moldova au motive serioase să nu transmită informații sensibile către persoane ca ciolacu