Băsescu: Moțiunea de cenzură nu va trece, ceea ce va întări alianța de la guvernare, dar liberalii trebuiau să o depună, pentru că altfel „erau penibili”
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, luni seara, la Digi24, că moțiunea de cenzură nu va trece, ceea ce va întări alianța de la guvernare, dar a subliniat că liberalii trebuiau să o depună, pentru că altfel „erau penibili”.
„Nu va trece moțiunea, însă opoziția nu avea ce să facă. Tema președintelui PNL în campania internă a fost Jos Dragnea, Jos PSD, or, dacă nu depuneau o moțiune de cenzură, erau penibili. Au depus-o, dar din păcate nu va trece. Va fi un motiv de consolidare a zdruncinatului PSD și ALDE. Vor spune la vot – suntem puternici, nu putem fi dați jos”, a declarat Traian Băsescu.
Pe de altă parte, fostul președinte este deranjat de abordarea PNL de a negocia individual cu oameni din PSD pentru moțiunea de cenzură, în contextul în care partidul blama astfel de practici în trecut.
„Pe mine mă deranjează chestia asta cu negociem individual cu oameni din PSD. Exact ce afișăm ca opoziție noi nu luăm parlamentari de la putere, exact aia facem. Ce e cu sesiunea asta de mercato de parlamentari? Acuzăm orice altfel de acțiune de genul acesta, dar acum e bună. Datorită modului cum s-a desfășurat campania pe tema jos PSD, PNL nu avea ce să facă, trebuia să depună o moțiune pentru că altfel se descalifica în fața propriului electoral”, a explicat Traian Băsescu.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că şansele moţiunii de cenzură sunt mai mari decât la celelalte moţiuni de după decembrie 2016, susţinând că, până în acest moment, se poate baza pe 214-215 voturi, „nu foarte departe” de cele 233 necesare pentru a trece moţiunea, iar negocierile individuale vor continua „până în ultima zi” (detalii aici).
Camera Deputaților și Senatul vor dezbate și vota, marți, în plen reunit, de la ora 14.00, moțiunea de cenzură prin care partidele de opoziție vor demiterea Guvernului Dăncilă. PSD a anunțat că va asigura cvorumul de ședință, însă nu va vota moțiunea.
Sursa foto: Facebook/ Traian Băsescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii