G4Media.ro

Bashar Al Assad împlineşte 20 de ani la putere în Siria: Fără…

sursa foto: Captură video

Bashar Al Assad împlineşte 20 de ani la putere în Siria: Fără ceremonii, pe fondul unei crize economice grave și o țară sfâșiată de război

Preşedintele Siriei, Bashar al Assad, împlineşte vineri 20 de ani de când a preluat frâiele puterii de la tatăl său, o aniversare fără niciun fel de ceremonii şi pe fondul uneia dintre cele mai grave crize economice de când se află în fruntea statului, informează EFE.

Această zi nu a fost declarată zi de sărbătoare în Siria şi, de la începutul războiului în 2011, nu au avut loc ceremonii pentru a marca data la care Bashar al Assad, în vârstă de 54 de ani, a preluat puterea în ţara arabă în anul 2000, după ce tatăl său Hafez, care a guvernat timp de trei decenii, a decedat la 10 iunie în acel an.

La o lună după moartea lui Hafez al Assad a fost organizat un referendum pentru a-l vota pe Bashar, oftalmolog şi educat în Regatul Unit, ca preşedinte al ţării şi pentru a amenda Constituţia pentru ca el să poată guverna la doar 34 de ani, în condiţiile în care limita de vârstă era fixată anterior la 40 de ani.

Lipsa ceremoniilor se produce totodată pe fondul uneia dintre cele mai grave crize economice pe care le traversează Siria de la începutul conflictului. Luna trecută, Siria şi-a devalorizat moneda locală cu 44%, în contextul ultimelor sancţiuni impuse de comunitatea internaţională: Legea Cezar, impusă de SUA, care îl vizează pe Bashar şi, pentru prima dată, şi pe soţia sa Asma, dar şi alte personalităţi şi aliaţi internaţionali, cum ar fi Rusia şi Iranul, care investesc în reconstrucţia ţării devastate de război.

Criza economică a avut repercusiuni şi pe plan politic, în condiţiile în care premierul Imad Khamis, care ocupa postul din 2016, a fost destituit la 11 iunie, iar cu o lună înainte fusese demis şi ministrul comerţului, Atef Naddaf. În cazul ambelor decizii, anunţate de Bashar al Assad, nu au fost oferite motive pentru destituiri.

Duminică au loc în Siria alegeri legislative, iar la anul ar urma să se desfăşoare alegeri prezidenţiale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Oare cate ‘pe viata’ si-ar lua acest criminal in America ?

    Problema e ca sunt cretini(si cunosc unul, din pacate) care cred ca ce face bolnavul la el in tara e normal(sau neaga cu desavarsire ca ce se intampla in Syria e adevarat) …