G4Media.ro

Basme cu infrastructură: „Poate constructorul va realiza într-o zi cât alții în…

Basme cu infrastructură: „Poate constructorul va realiza într-o zi cât alții în șapte”. Reprezentantul CFR despre calea ferată spre Aeroportul Otopeni, care trebuie terminată până în iunie 2020

CFR SA se așteaptă ca până în iunie 2020 să se termine lucrările la realizarea legăturii feroviare directe între Gara de Nord şi aeroportul Otopeni „dacă nu vor fi contestații și constructorul va fi unul serios”. Dead-line-ul e legat de începerea Campionatului European de Fotbal, unde Bucureștiul va fi gazdă pentru patru meciuri, iar contractul de construcție nu a fost încă atribuit.

„Constructorul poate va realiza într-o zi cât alții în șapte. De la data semnării contractului sunt 14 luni: 2 luni proiectare, 12 luni execuție”, a declarat Manuela Badea, șef serviciu pregătire, derulare studii de fezabilitate finanțate din POIM și bugetul de stat în cadrul CFR SA. Declarația a fost făcută în cadrul dezbaterii publice organizată de Ministerul Transporturilor pe baza Hotărârii de Guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru proiectarea și execuția racordului căii ferate la Terminalul 1 al Aeroportului Otopeni, proiect scos la licitație de CFR SA pe 12 februarie.

Valoarea estimată a proiectului este de 420,11 milioane lei, fără TVA. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene și bugetul de stat.

Companiile interesate de realizarea acestui proiect mai pot depune oferte până pe 25 martie.

În cadrul acestui contract se vor construi:
– 2,95 de kilometri de cale ferată simplă neelectrificată pe care vor circula automotoare
– un viaduct cu o lungime de 1.521 metri și care va traversa DN1 la o înălțime de peste 5,67 metri.
– 3 podețe
– instalaţie de centralizare electronică
– o stație de călători la terminalul T1 cu peroane care vor avea o lungime de 150 de metri, panouri pe care va fi afișat mersul trenurilor, dar și informații în legătură cu zborurile de pe aeroportul Otopeni, bănci din lemn, trotuare rulante, ghișeu de vânzare a biletelor de tren dar și automate de comercializare a biletelor, două lifturi. Acoperișul stației de cale ferată va fi realizat din sticlă securizată antireflex pe structură metalică. „Peste sensul giratoriu de la sosiri va fi practic stația de cale ferată care se va lega de care se racordează la etajul 2 în parcarea sosiri de la aeroport”, a declarat Manuela Badea.

Pentru a fi gata până în iunie 2020, la începerea Campionatului European de Fotbal, în cadrul căruia România va găzdui 4 meciuri, contractul pentru proiectarea și execuția racordului căii ferate la Terminalul 1 al Aeroportului Otopeni trebuie semnat cel târziu în mai. CFR SA trebuie să rezolve în perioada următoare și problema exproprierilor estimate la 6,81 milioane lei.

De la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni, în 22 de minute

Potrivit reprezentanților CFR SA, la finalizarea lucrărilor, în condițiile în care nu se va face nicio oprire, cei circa 20 de kilometri dintre Gara de Nord și Aeroportul Otopeni vor putea fi parcurși în 22 de minute.

În prezent, nu există o legătură directă între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni. Călătorii care se îmbarcă în tren cu scopul de a a ajunge la aeroport trebuie să coboare la Halta P.O Otopeni și de acolo să ia microbuzul până la aeroport, iar durata unei călătorii ajunge astfel la circa 50 de minute. Din cauza necesităţii de transbordare în microbuze a călătorilor, această legătură cu aeroportul este neatractivă.

După finalizarea lucrărilor la legătura feroviară directă, CFR SA estimează că în fiecare tren care va circula se vor afla în medie circa 250 de călători. Garniturile ar urma să circule din jumătate în jumătate de oră. Trenurile care vor pleca din Gara de Nord spre Aeroportul Otopeni vor putea circula cu 100-80 km/h, însă de la viaductul peste DN1 și până la aeroport viteza se va reduce la 40 km/h.

CFR SA cere firmelor interesate de proiectarea și construcția racordului căii ferate la aeroportul Otopeni să dovedească faptul că au capacitatea de a lucra 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână.

Foto: Proiectul viaductului de cale ferată (Sursa: CFR)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Germania are totul gata. Nu stiu de ce isi bat capul cu tara noastra….

  2. Vorbe goale, neputinta si nestiinta…

  3. Azi , la radio, am auzit altă variantă: cică din Balotești se bifurcă linia spre aeroport. Deci nici vorba de pasaj. Au găsit o variantă mai simplă, dar mai lungă. Pesemne că trenul va face cu 5-10 minute mai mult, decât cele 22 minute promise.

  4. O mare prostie. Studii de fezabilitate facute pe genunchi. Este imposibil sa utilizezi automotoare disel in terminalul inchis cu sticla. Dupa ce va fi gata (daca va fi gata vreodata) vor constata ca nu e utilizabil.