G4Media.ro

Bătăi în Parlament: momentele în care politicienii au folosit violența fizică și…

sursa foto: Pexels

Bătăi în Parlament: momentele în care politicienii au folosit violența fizică și de limbaj împotriva adversarilor politici

În actualul mandat, mai mulți parlamentari au fost implicați în incidente violente cu adversarii politici sau chiar cu propria familie. Cel mai recent episod s-a consumat marți, când deputatul liberal Florin Roman și Dan Vîlceanu (fost membru PNL și ministru de Finanțe liberal în Cabinetul Cîțu) au fost implicați într-o altercație, iar Roman l-a acuzat pe fostul coleg de partid că l-a mușcat și l-a lovit cu genunchiul în nas chiar pe holul Parlamentului.

Alte momente violente în care au fost implicați parlamentari români:

În decembrie 2023, parlamentarii UDMR au fost ținta jignirilor si intimidărilor din partea lui Dan Tanasă, politician AUR, și Daniel Ghiță, membru al Partidului Social Democrat (PSD). Daniel Ghiță (PSD) l-a agresat și pe senatorul USR Sebastian Cernic, pe care l-a tras de ureche. Incidentele au avut loc în timpul dezbaterilor din plenul reunit al Parlamentului pentru legea bugetului de stat 2024.

În 10 mai 2023, un protest violent la care au participat și lideri AUR a avut loc în fața Parlamentului. Deputații Ludovic Orban și Csoma Botond au acuzat atunci că au fost agresați de participanții la miting, iar manifestanţii s-au îmbrâncit cu jandarmii.

Mai 2024: Deputatul ex-AUR Dumitru Focșa a fost reclamat la poliție de soția sa pentru violență domestică. E a doua sesizare de acest fel după ce din ianuarie 2023, când Focșa a fost reclamat la poliție chiar de soția sa pentru că ar fi agresat-o. Femeia a primit îngrijiri medicale acasă, iar poliția arată în comunicatul oficial că aceasta ”prezenta urme vizibile de violență”. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie.

În 10 martie 2022, deputatul Dumitru Focșa l-a amenințat cu bătaia pe deputatul PSD Alfred Simonis pe holurile Parlamentului. Scandalul a pornit de la un proiect legislativ inițiat de AUR privind suveranitatea națională și respins de plenul Camerei Deputaților. Deputatul AUR Focșa l-a criticat pe Simonis pentru o presupusă lipsă de transparență în privința votului, apoi l-a strigat ”valutist” și ”hoț”, de față cu ziariști și alți parlamentari. ”Valutistă e mă-ta, porcule”, i-a răspuns Simonis deputatului AUR, moment în care Focșa i-a replicat ”Vezi să nu te pocnesc acum!”.

Februarie 2022George Simion l-a îmbrâncit în Parlament pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, căruia i-a strigat în mod repetat ”Ești un hoț!” după ce a pus ambele mâini pe el. Virgil Popescu vorbea de la prezidiul Camerei Deputaților la moțiunea simplă împotriva sa, moment în care Simion a venit peste el la microfon, a pus ambele mâini pe el și a urlat în repetate rânduri ”Ești un hoț!”, ținându-l de gât. ”Este pentru prima oară în istoria parlamentarismului când un ministru este agresat fizic”, a spus președintele de ședință, Daniel Suciu, care a închis ședința.

Octombrie 2021Liderii AUR, în frunte cu George Simion, l-au îmbrâncit pe senatorul PNL Daniel Fenechiu și au intrat cu forța în ședința reunită a Comisiei de Sănătate și Comisiei Juridice, unde se dezbătea asupra introducerii certificatului verde COVID-19 pentru angajații de la stat și privat. Daniel Fenechiu a afirmat la Antena 3 că parlamentarii AUR au forțat ușa Comisiei și au intrat în sala de dezbatere.

Octombrie 2021. Claudiu Târziu, copreședintele AUR, l-a amenințat de la tribuna Parlamentului pe Alexandru Muraru, consilierul premierului pentru pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, spunându-i ”O să dai socoteală pentru mizeriile pe care le verși în capul AUR”. În discursul susținut la moțiunea de cenzură, Târziu a spus și că ”Dacă eram legionar, știți cum procedam, da? Așa, doar cu cuvintele”, referindu-se la acuzații venite din sală. Membrii mișcarii legionare au fost autorii unor asasinate politice care au zguduit România în perioada interbelică.

Septembrie 2021. Deputatul liberal Florin Roman, care a încercat să conducă ședința Parlamentului, a fost evacuat cu forța de la prezidiu de doi parlamentari AUR, chemați de liderul George Simion. Cei doi parlamentari sunt Antonio Andrușceac și Titi Stoica, poreclit și Titi ”Patru Mâini” pentru votul dublu la bugetul de stat.

21 decembrie 2021Asaltul asupra sediului Parlamentului, eveniment organizat de liderii AUR, în frunte cu George Simion, care s-a soldat cu violențe, intrarea în curtea Parlamentului, tentativa de intrare în clădirea Parlamentului, distrugerea mașinilor Ambasadei SUA și Ambasadei Japoniei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. AUR = violenta. Cine vrea mai multa violenta in viata sa, a familiei sale, a prietenilor, a vecinilor, a colegilor, voteaza AUR sau PNL PSD pe 9 iunie.

  2. Nu este prima data in parlament .Oare cine l-a amenintat pe Patapievici ca il arunca de la balcon in parlament >?

  3. comportamentul e strict relationat la nivelul/calitatea oamenilor care ajung acolo(in parlament)

    • Și a celor care i-au trimis acolo, ca doar nu s-au votat singuri. Numai ca asta nu ne place, ca suntem o societate violentă și needucată

  4. Eu as zice ca poate ar fi cazul sa se impuna limitele acceptabile in comportamentul si discursul public. In caz ca deraiezi pe campii grobiene, platesti amenda cuvenita si apare solutia cu indepartarea din functia pe care o ocupi. Fiind pe liber, n-ai decat sa urli la luna si sa dai cu bata’n balta.