G4Media.ro

Bătaia NU e ruptă din rai și nu-i face pe copii mai…

sursa foto: Pexels

Bătaia NU e ruptă din rai și nu-i face pe copii mai cuminți, dimpotrivă – studiu britanic

Bătaia copiilor nu îi face să se comporte mai bine și este dăunătoare, potrivit unei evaluări a două decenii de cercetare făcută de oameni de știință britanici și publicată în prestigioasa revistă The Lancet.

S-a constatat că cei mici supuși pedepsei fizice prezintă probleme comportamentale sporite și că este probabil ca bătaia să fi cauzat acest lucru, constatare valabilă indiferent de sexul sau etnia copilului sau de stilul general de viață a familiei.

Studiile nu au constatat nicio îmbunătățire a atenției copiilor, a abilităților cognitive, a relațiilor cu ceilalți, a reactivității la stres, a comportamentului social sau a competenței sociale dacă au fost pedepsiți fizic.

Experții au spus că a sosit timpul ca Anglia și Irlanda de Nord să urmeze Scoția, Țara Galilor și alte 62 de țări prin introducerea unei interdicții directe a pedepsirii fizice a copiilor.

Colegiul Regal de Pediatrie și Sănătatea Copilului și Societatea Națională pentru Prevenirea Cruzimii față de copii se numără printre grupurile care susțin interdicția.

Pedeapsa fizică este ineficientă și dăunătoare și nu are beneficii pentru copii și familiile lor. Acest lucru este extrem de clar din dovezile pe care le prezentăm.” a declarat autoarea principal al studiului, dr. Anja Heilmann, de la departamentul de epidemiologie și sănătate publică de la University College London (UCL), citată de The Times.

Evaluarea, efectuată de cercetătorii de la UCL și publicată în The Lancet, a analizat 69 de studii ale copiilor în timp. Analiza a căutat legături între pedeapsa fizică și rezultate, inclusiv comportamentul, atenția și relațiile copiilor.

Vedem o legătură certă între pedeapsa fizică și problemele comportamentale, cum ar fi agresivitatea și comportamentul antisocial. Pedeapsa fizică prezice în mod constant creșteri ale acestor tipuri de dificultăți comportamentale. Și mai îngrijorătoare sunt constatările conform cărora copiii care sunt destinatarii pedepselor fizice prezintă un risc sporit de a fi supuși unor niveluri mai severe de violență. ”, a spus Heilmann.

Ea a spus că pedeapsa fizică încalcă drepturile copiilor și că țările ar trebui să onoreze obligațiile prevăzute de Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile copilului, care prevede clar că copiii ar trebui să aibă aceeași protecție împotriva violenței ca adulții.

Aceasta înseamnă că Anglia și Irlanda de Nord ar trebui să urmeze exemplul Scoției și Țării Galilor și să ofere copiilor o protecție egală în drept”, a spus ea.

În Anglia și Irlanda de Nord, părinții nu au voie să lovească copiii decât dacă reprezintă “pedeapsă rezonabilă”, măsură care ține cont de vârsta copilului și de forța folosită. Orice palmă care lasă un semn, cum ar fi o vânătăi sau julituri, este pasibilă de urmărire penală pentru agresiune. Scoția și Țara Galilor au incriminat pedeapsa rezonabilă aplicată copiilor.

Studiile s-au referit la lovituri, bătăi și palme. Cercetătorii au exclus forme severe de pedeapsă fizică, cum ar fi lovirea unui copil cu un obiect, lovirea acestuia pe față sau pe cap sau spălarea gurii cu săpun.

sursa: The Times, sursa foto: Pexels

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Informare inutila pentru o tara blocata in evul mediu, romanul de rand e analfabet si sarac dar mandru, pleava Europei