Bătaie de joc la Filarmonica Sibiu: artiștii au anulat concertul, cu sala plină, la ora la care trebuia să înceapă / Au anunțat grevă / Spectatorii au huiduit orchestra
Revoltă reală în rândul spectatorilor care în seara zilei de joi au umplut sala Filarmonicii de Stat Sibiu: concertul a fost anulat, iar anunțul a fost făcut chiar la ora la care trebuia să înceapă, relatează Turnul Sfatului.
Nu este prima oară când se întâmplă asta.
De pe scenă a fost anunțat că seara se încheie fără ca vreo notă muzicală să mai fie interpretată.
„Stimați spectatori, din cauza grevei în care se află o parte din colegii noștri din orchestră, concertul din această seară nu va putea avea loc”, au fost primele cuvinte care au stârnit revoltă printre spectatori. „Unii dintre colegii noștri vor distribui flyere cu privire la modalitățile de rambursare a prețului biletelor. Regretăm această situație nefericită”, a mai fost transmis înspre sala care a reacționat cu ușoare huiduieli, mesaje de genul „rușine” și o evidentă stare de nemulțumire.
”Sunt abonat de 20 de ani la spectacolele Filarmonicii, așa ceva nu s-a mai întâmplat. Cine să rezolve? Consiliul Județean, Ministerul Culturii, că și așa Raluca Turcan este ministru! Să rezolve, dar nu distrugând un act cultural”, a reacționat un spectator.
În cursul zilei de joi, Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu a anunțat grevă de avertisment pentru intervalul orar 18:30 – 20:30. În aceeași zi, conducerea Filarmonicii a anunțat că „se așteaptă ca toți artiștii instrumentiști să își onoreze datoria față de spectatori” și a invitat „publicul meloman” la Sala Thalia, pentru spectacolul programat la ora 19:00.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii