G4Media.ro

Mai multe persoane audiate și filtre ale poliției în Pantelimon, după bătaia…

sursa foto: captura video

Mai multe persoane audiate și filtre ale poliției în Pantelimon, după bătaia din stradă între două familii / Violențele au continuat și la spital / Medic: Au intrat cu bâte, cu furci şi cu săbii. I-au căutat prin toate camerele

UPDATE 2: Polițiștii și jandarmii au instituit filtre în orașul Pantelimon, pentru a descuraja eventuale noi conflicte violente.

Au fost angrenate și echipajele de ordine publică și investigații criminale, luptătorii SIAS și SAS Ilfov și jandarmii de la Brigada Specială de Intervenție.

12 persoane erau la audieri la Poliție, sâmbătă seara, iar 4 persoane mai sunt în spitale, sub supravegherea polițiștilor, potrivit surselor G4Media.

UPDATE: Şase persoane au ajuns la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală în urma conflictului violent între două familii din oraşul Pantelimon, conflict care a continuat la unitatea de primiri urgenţe. Atacatorii, peste 10 persoane, au intrat în spital înarmaţi cu bâte, cu furci şi cu săbii şi i-au căutat pe răniţii care ajunseseră la unitatea sanitară, pentru a-i lovi din nou. Doar o femeie a fost agresată, ceilalţi implicaţi în scandalul iniţial fiind în afara UPU. La investigaţii, două dintre victime au avut nevoie de intervenţii chirurgicale. Pacienţii s-au ridicat de pe paturi pentru a părăsi zona, personalul medical fiind şi el speriat, transmite News.ro.

Incidentele violente au avut loc sâmbătă, la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală. Oficialii spitalului spun că în decurs de doar trei-patru minute, oameni cu săbii, furci şi bâte au oprit maşini în faţa porţii spitalului, au intrat în fugă în unitatea medicală, căutându-i pe cei care ajunseseră deja la spital pentru îngrijiri medicale.

„Au intrat cu bâte, cu furci şi cu săbii, din ce am putut vedea în urma analizei imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din unitatea de primiri urgenţe. Au fost cam 10-15 persoane care au oprit în faţa porţii spitalului, au coborât în fugă şi efectiv au intrat fără nicio reţinere, fără a putea fi opriţi, în camera de gardă, în căutarea primelor victime, sosite cu mijloace proprii. Au fost foarte agresivi. Din fericire, personalul medical nu a fost agresat fizic, sunt doar foarte speriaţi. Au lovit aparatură, au distrus un birou şi au dat cu bâta într-un calculator. Au ameninţat, au făcut scandal şi au părăsit repede unitatea de primiri urgenţe pentru că şi-au dat seama că sosesc organele de poliţie care fuseseră deja alertate de către personalul medical prin 112”, a declarat, într-o intervenţie la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Spitalului Sfântul Pantelimon, Fiorela Mitoiu, care este şi medicul şef al UPU de la Spitalul Sfântul Pantelimon.

Medicul a povestit că nu sunt victime în rândul personalului medical. O femeie care ajunsese la spital, a fost lovită în zona de triaj a camerei de gardă a spitalului.

„Singura persoană a fost agresată suplimentar a fost o femeie, chiar în zona de triaj a fost lovită de către unii din cei sosiţi. Din fericire, ceilalţi erau în investigaţii şi nu se aflau în UPU. I-au căutat prin toate camerele, intrând cu săbiile şi cu furcile, că erau cu furci dotaţi, dar pentru că nu i-au găsit, pentru că erau plecaţi în afara UPU, au părăsit, ulterior, fără alte victime suplimentare”, a povestit medicul.

Ea a explicat că la poarta spitalului sunt agenţi de pază, dar că „era absolut imposibil să-i poţi opri”.

„Cu mâinile goale să vii în faţa unor oameni cu sabia în mână, este un pic cam greu”, afirmă medicul.

Potrivit acesteia, în momentul în care agresorii au luat cu asalt unitatea de primiri urgenţe, unii dintre pacienţi s-au ridicat de pe paturi pentru a pleca.

Dintre cei implicaţi în scandalul care a izbucnit în oraşul Pantelimon, şase persoane au ajuns la Spitalul Sfântul Pantelimon. Două dintre acestea au nevoie de intervenii chirurgicale şi au fost deja duse în blocul operator.

Știrea inițială: O altercație violentă s-a produs sâmbătă, între două familii, în orașul Pantelimon. Bătaia a început în stradă, a continuat la camera de gardă a unui spital din Sectorul 2, unde ar fi venit şi alte persoane, care aveau mai multe obiecte contondente.

„La data de 21 septembrie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţia 9 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, de către angajaţii unui spital din Sectorul 2, cu privire la un scandal la camera de gardă a unităţii spitaliceşti”, informează sâmbătă DGPMB.

sursa foto: captura

La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţişti din cadrul subunităţii.

Potrivit anchetatorilor, în urma unui conflict care ar fi avut loc între două familii, în oraşul Pantelimon, mai multe persoane au fost rănite. Ulterior, persoanele vătămate au ajuns la un spital din Sectorul 2 al Capitalei.

Totodată, la spital ar fi venit şi alte persoane, care aveau mai multe obiecte contondente.

„În urma altercaţiei ar fi fost distrus un monitor de la camera de gardă. La momentul sosirii echipajelor de Poliţie, persoanele bănuite de comiterea faptei părăsiseră unitatea medicală”, arată sursa citată.

La acest moment se fac verificări pentru identificarea şi depistarea persoanelor în cauză.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 9, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere, lovire sau alte violenţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. star trek – romulanii ataca !

    • Evident ca politia si jandarmeria aveau alte evenimente mai importante. Nici unui sef nu i-a trecut prin cap ca dupa ce s-au ciomagit in zona lor ar putea ataca si in spital. Si-au spus: „baeti are bun simt si nu sa baga si la spital. Si daca sa baga… asta e ceasu rau, pisica neagra, o sa sparga ceva pacolosa si pleaca ca sa racorit si ei”.

    • 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣

  2. Eu credeam ca traumele generationale cauzate de discriminare si lipsa de intelegere a traditiilor si obiceiurilor se refuleaza catre exterior si nu spre interior. Sunt curios ce ar spune marii psihologi si sociologi experti? Tot majoritarii sunt de vina?

  3. stati asa ca trebuie clarificat : „s-au deplasat cu operativitate poliţişti” Si ? ce anume au facut?

  4. Toarșu Duminică, nu-i așa că dormi?

  5. Rudele lu” CIOLACU

  6. Dar unde e Miliția? Milițiaaaaaaa? Doarme? Benone vezi că rudele lu Marcel fac DEZASTRU PRIN SPITALE

  7. In acest caz gata cu incluziunea. Protejati medicii si asistentele de primatele astea. Aduceti in spitale celeai antrenate trupe,oamenii care trateaza alti oameni trebuie protejati de je.gurile societatii.
    Acum!!!! 99% din chio.rile astea trebuiau sa fie la parnaie daca statul isi facea treaba.

  8. spitalul Sf pantelimon…de ce nu mă mir

  9. The usual suspects! Romania e un stat sigur!

  10. Dar ăștia nu zboară spre țările calde toamna?

  11. *orașul Pantelimon” în fiecaee seara Pantelimonul petrecere, petarde, focuri de artificii, politia e ocupată. Unii polițiști locali petrec în strada cu „locatarii” la sindrofii apoi ne așteptăm sa dr aplice legea? Fiecare aplică legea pe ulița sa-dacă reclami ceva _ rămâne ca n… Pantelinon.

  12. Vreau sa stiu de ce statul roman nu-i puna la plata pe agresori?? Sa li se impute: costurile spitalizarilor, obiectele distruse, costurile spitalului pentru orele cand n-a putut functiona din cauza scandalului, costurile politiei pentru timpul alocat incidentelor, costuri legate de stresul angajatilor spitalului, si ce mai poate gasi un procuror serios. Sa-i urmareasca, sa-i execute silit, sa vina si ANAF-uri sa vada ce venituri nedeclarate au, sa mediatizeze cazul ca sa nu mai aiva curaj sa mai ia mita diversi „aranjori” – ca sa vada si alti scandalagii ce pot pati. Face ceva dl presedinte pe final de mandat? Avocatul poporului? Primul ministru?