Bătălia pentru Bahmut se stabilizează, afirmă un comandant ucrainean
Bătălia pentru Bahmut, oraşul ucrainean pe care Rusia a încercat luni de zile să-l captureze, se „stabilizează”, spune comandantul şef al armatei Ucrainei. La începutul acestei luni, oficialii occidentali estimau că între 20.000 şi 30.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi în Bahmut începând cu vara trecută, conform BBC, transmite News.ro.
Dar, în pofida acestui fapt, Valerii Zalujnîi a spus că „eforturile extraordinare” ale trupelor ucrainene împiedică Rusia.
Moscova este dornică de victorie după ce nu a reuşit să obţină câştiguri majore recente.
Analiştii militari cred că oraşul Bahmut are o valoare strategică mică, importanţa oraşului fiind acum simbolică.
Pe Facebook, locotenentul general Zalujnîi a spus că, în timp ce situaţia de pe frontul ucrainean „este cea mai grea în direcţia Bahmut… datorită eforturilor extraordinare ale forţelor de apărare, reuşim să stabilizăm situaţia”.
Zalujnîi a postat pe Facebook după ce a vorbit cu şeful Statului Major al Apărării din Marea Britanie, amiralul Sir Tony Radakin, despre situaţia din Ucraina.
Comentariile sale sunt cel mai recent semnal pozitiv din partea oficialilor ucraineni referitor la îndelungata bătălie pentru Bahmut.
Joi, Oleksandr Syrsky, comandantul forţelor terestre ale ţării, a declarat că trupele ruse sunt „epuizate” lângă Bahmut.
Syrsky a adăugat că, deşi Rusia „nu a renunţat la speranţa de a lua Bahmutul cu orice preţ, în ciuda pierderilor umane şi de echipamente… ea îşi pierde puterea semnificativă”.
„Foarte curând vom profita de această oportunitate, aşa cum am făcut lângă Kiev, Harkov, Balakliya şi Kupiansk”, a spus el, referindu-se la contraofensivele ucrainene de succes de anul trecut.
Aproximativ 70.000 de oameni trăiau în Bahmut înainte de invazie, dar au mai rămas doar câteva mii.
Capturarea Bahmutului ar aduce Rusia puţin mai aproape de controlul întregii regiuni Doneţk, una dintre cele patru regiuni din estul şi sudul Ucrainei anexate ilegal de Rusia în septembrie anul trecut.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank