G4Media.ro

Bazin din plastic cu o mie de litri de motorină, răsturnat pe…

Sursa foto: ISU via News.ro

Bazin din plastic cu o mie de litri de motorină, răsturnat pe o stradă din Tecuci, chiar la ieșirea din benzinăria în care a fost umplut

Un bazin de plastic cu 1.000 de litri de motorină s-a răsturnat pe o strada din municipiul Tecuci, chiar la ieşirea din benzinăria în care fusese umplut, relatează News.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, pompierii intervin cu o autospecială din cadrul Secţiei de Pompieri Tecuci pentru asigurarea masurilor PSI în apropierea unei benzinării după ce un bazin de plastic încărcat cu 1000 de litri de motorină s-a răsturnat pe şosea.

Potrivit sursei citate, şoferul unei autoutilitare de tip papuc a alimentat la staţia Peco din apropiere, iar la efectuarea virajului la ieşirea din staţie bazinul s-a răsturnat pe şosea.

Inspecţia de prevenire din cadrul ISU Galaţi va face verificări şi va aplica sancţiuni atât şoferului cât şi angajaţilor benzinăriei care nu ar fi trebuit să permită alimentarea cu combustibil într-un astfel de recipient.

Autotităţile din întreaga ţară verifică, joi, activitatea benzinăriilor, întrucât multe dintre ele au vândut combustibil în recipienţi din plastic, deşi acest lucru nu este permis.

Sursa foto: ISU via News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

23 comentarii

  1. Pr0stia se plateste. Sper ca individul plateasca scump,

    • Un sătean fermier, e întrebat de un vecin:
      – Băi Ioane..
      – Cii mă Gheorghe!..
      – Bă .. cum să cheamă bă, pastilele alea, dă vine veterinaru’ și le dă la taur? Nu jtii?
      – Nu ştiu bă! Da’ au un gust mentolat..

  2. Asta-i karma.

  3. O sa muriți toți băăă !
    Vine sfârșitul lumii și începe cu proștii

    • :)))))))) Astia sunt si sinucigasi, bine ca nu si-a aprins si o tigara cand s-a dat jos din camioneta. Benzinariile au camere, sa curga amenzile si sa nu le atace partidu la ccr.

  4. Spui vaslui si tragi apa prostie si saracie

  5. Ca-n filmele cu proști.

  6. Domne, am cumpărat azi-noapte motorina într-o sticlă de plastic de 2kile jumate. Nu s-a umplut ca făcea spumă… Cred că bagă si Dero în ea… Nu am mașină da’ am văzut că toată lumea cumpăra, am zis că nu se strica, să fie acolo!
    Oare și în bere să bage ăștia Dero , că și aia face spume…?!?

  7. ce vedeti aici nu e panica, e peremoga!

  8. Ăsta este fermier din ăla evazionist ,care primește subvenții și beneficii din bugetul statului, tva înapoi pe motorină, scutiri de taxe și impozite, scutiri de taxe pe motorină pai fermierii cumpăra motorină f f f ieftină și în loc sa facă agricultură ei o pun la suv care crapă 30 %. Deci karma oaie.

  9. Ne omoară cu prostia de care dau dovada! Cum sa cumperi ca nebunul când e scump? Pentru ce sa încurajezi aceste prețuri, care vor fi evident menținute când benzinării văd ca exista cerere pentru astfel de cantități la asemenea preț?!!

  10. a aruncat la canal 8000 de lei…

  11. Buey redacțieo, daceai bre cu Olivea, pence o prigonizezi?

  12. E comic, pana-ti dai seama ca astia voteaza… Si nu-s deloc putini! 😣

  13. Ai de pla lui, mare e prostia omeneasca!

  14. A făcut și omul o învârteală , și ați sărit să îl condamnați . Data viitoare o să vină cu doua rezervoare de câte 1000 de litri .
    .