G4Media.ro

BEC: Încercăm să prelungim programul de votare în străinătate peste orele 21…

Sursa: Biroul Electoral Central

BEC: Încercăm să prelungim programul de votare în străinătate peste orele 21 pentru a asigura participarea unui număr cât mai mare de cetățeni români

Reprezentanții Biroului Electoral Central au anunațat în jurul orei 16.20 că încearcă să prelungească programul de votare în străinătate peste orele 21.00 pentru a asigura participarea unui număr cât mai mare de cetățeni români la vot. Reprezentantul BEC, Judecator Florentina Vasilateanu, a anunțat că decizia urmează să fie luată de BEC.

Cele mai relevante declarații:

  • Am asigurat un număr record de secții de votare, totuși s-au semnalat unele aglomerații în Europa, în Italia, Spannia, Marea Britanie și Germania.
  • S-au luat măsuri pentru suplimentarea Birourilor electorale, secții suplimentare, acolo unde s-a putut. De asemenea, vrem să transmitem românilor din străinătate și care se plâng că n-ar putea să-și exprime dreptul de vot că încercăm să luăm legătura, am și transmis sesizările din Italia îndeosebi, de prelungire a programului peste orele 21 pentru a asigura participarea unui număr cât mai mare
  • Facem apel la a adopta o atitudine civilizată
  • Exista riscul ca personalul birourilor electorale să fie agresat
  • Vrem să îi rugăm să aibă un comportament decent care să le facă cât de cât cinste
  • S-au prezentat foarte foarte mulți alegători până la orele 16.00, 180.000 de oameni, cea mai mare prezență la un astfel de scrutin, mai mare decât la turul doi al prezidențialelor.
  • Foarte mulți alegători Chișinău, Londra, Bruxelles
  • Procesul de votare decurge în condiții normale date fiind circumstanțele. Încercăm să facem față pe cât se poate
    Așteptăm din partea BEC o decizie, nu este la latitudinea noastră să prelungim programul de vot. Am primit solicitări în acest sens și le-am direcționat către BEC
Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

21 comentarii

  1. Si care-o fi piedica?! MUIE PSD!!!!!!!!!!!!!!!

  2. Superrr BEC!!!!!!!!

  3. Fenta!
    Nu va duceti dupa ea ca nu prelungeste nimeni, nimic!

  4. MAE e complet nepregatit intentionat, acum incearca sa dreaga busuiocul…

  5. La Londra coada a inceput sa avanseze mai repede. Suntem in continuare mii de romani care asteptam sa votam.

  6. teapa ca sa ii determine sa plece. muie psd! rea-ti ai dreacu’ de hoti!

  7. Cum adică „a unui număr cât mai mare”? Toți cei care doresc trebuie să aibă posibilitatea!

  8. Pt Latte Mafia: Nu renuntati! Diaspora a fost, este si va fi astazi magnifica. Chiar vor face diferenta!

  9. În Copenhaga stau la coada de la ora 11 30 si debia am ajuns la jumate. Au doar o tableta de scanat buletinele si 4 ștampile, in condițiile in care sunt sute de oameni care stau la coada. Este incredibil ca se poate intampla asa ceva in 2019.

  10. Deci, cine mai vine in piata (piata Victoriei) pentru diaspora? Acum!

  11. Numarul secțiilor de votare sunt fara importanța daca numarul ștampilelor este mic !!!!

  12. Nu doar in diaspora. Si in Romania o sa fie nevoie de prelungirea scrutinului. Oamenii au dreptul sa voteze, daca vor. Institutiile au obligatia sa le ofere aceasta posibilitate.

  13. si in ceasul al 13.lea astia dau vina pe noi.

    „Procesul de votare decurge în condiții normale date fiind circumstanțele. Încercăm să facem față pe cât se poate”

    adica noi suntem o „ANOMALIE”. anomalie sunteti voi ca ati ajuns la putere mintind si furand un popor intreg. AJUNGE!

    datoria lor nu este de a face fata impotriva noastra ci de a ne asigura conditiile necesare exprimarii votului in conditi civilizate. europene.

    in anul 2019, cand de la un simplu tonomac bancar, cu ajutorul unui simplu card cu un cod PIN SECRET trimiti, ridici sau depui de la 1e _la_100mil e, in maxima siguranta, noi trebuie sa stam ca prostii sa ne expriman dreptul nostru. si sa fim si bucurosi, multumiti si recunoscatori fata de modul in care ne tratati?

    400 si ceva de sectii votare pentru 4 mil. cetateni la oficial (la real vreo 6-7mil. real)

    nu cedam!

    DEMISIA!

  14. Stai jos, BEC nenorocit! Nota 1 cu scuipaturile de rigoare.

  15. Ar fi rebuit doua zile de referendum asa cum a mai fost. Nu de alta dar la organizarea existenta si la mobilizarea cetatenilor, din respect pentru ei ar trebui sa o faceti. Oricum Dragnea pica asa ca nu aveti nimic de pierdut.

  16. Cand cineva spune INCEARCA.. fi sigur ca nu va face nimic.

    • Și nu au făcut , nenorociții naibii!! Deși puteau foarte ușor, fusul orar demonstrează faptul că puteau!! Nenorociții ordinari ,dar era de așteptat de la penalii ăștia!! Oare scăpăm sau nu de ei?? Doamne ajută poporul român!

  17. Și nu au făcut , nenorociții naibii!! Deși puteau foarte ușor, fusul orar demonstrează faptul că puteau!! Nenorociții ordinari ,dar era de așteptat de la penalii ăștia!! Oare scăpăm sau nu de ei?? Doamne ajută poporul român!