G4Media.ro

Beijingul califică „supoziţii nefondate” estimările unui raport american privind arsenalul său nuclear…

sursa foto: Wikipedia

Beijingul califică „supoziţii nefondate” estimările unui raport american privind arsenalul său nuclear / China își va tripla arsenalul nuclear până în 2035, apreciază Pentagonul

China a criticat marţi „supoziţiile nefondate” dintr-un raport american care estimează că arsenalul nuclear al Beijingului va fi mai mult decât triplu în 2035 pentru a ajunge la 1.500 de ogive nucleare. Beijingul acuză Washingtonul că „umflă” ameninţarea militară pe care ar reprezenta-o China, potrivit France Presse, citată de Agerpres.

În raportul său anual cu privire la armata chineză, publicat în urmă cu o săptămână, Pentagonul sublinia de asemenea extinderea constantă a aviaţiei militare chineze. Washingtonul a identificat Beijingul ca fiind principala sa provocare militară, notează AFP.

Potrivit raportului american, „Ministerul Apărării estimează că stocul chinez de ogive nucleare operaţionale a depăşit 400” de bucăţi.

Şi „dacă China continuă să-şi sporească stocul nuclear în acest ritm, ea va avea după toate probabilităţile un stoc de circa 1.500 de ogive” până în 2035, asigură experţii.

Acest arsenal ar rămâne totuşi departe în urma celor al Statelor Unire şi Rusiei, care deţin fiecare mai multe mii de ogive nucleare.

Raportul american „distorsionează politica de apărare şi strategia militară a Chinei, este constituit din supoziţii nefondate cu privire la dezvoltarea militară a Chinei /…/ şi relevă turul obişnuit al SUA de a umfla şi exagera aşa-zisa ameninţare militară chineză”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, Tan Kefei, citat de AFP.

„SUA lansează acuzaţii şi presupuneri în legătură cu modernizarea forţelor nucleare ale Chinei, în timp ce de fapt ele însele ar trebui să-şi revadă în profunzime şi să reflecteze la propria politică nucleară”, a adăugat Tan.

Raportul american apreciază de asemenea că Beijingul desfăşoară „acţiuni mai coercitive şi agresive în regiunea Indo-Pacifică”, termen utilizat de administraţia americană pentru a desemna o realitate schimbătoare a alianţelor în zona Asia-Pacific. Acesta este în special cazul din jurul Taiwanului.

Această ultimă afirmaţie „interferează grosier” în afacerile interne ale Chinei, a continuat Tan.

China revendică insula ca făcând parte din teritoriul său şi Taiwanul constituie subiect de tensiuni între Beijing şi Washington.

O vizită în insulă a preşedintei Camerei Repezentanţilor din Congresului SUA, Nancy Pelosi, în august, le-a accentuat, China reacţionând prin cele mai agresive exerciţii militare în jurul insulei după anii 1990.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Rad chinezii de ashtia, normal ca au dreptate ca sunt nefondate, triplarea o sa se intample mult mai devreme de 2035…lol