Beijingul face apel la Washington „să nu toarne gaz pe foc” în tensiunile China-Filipine
Ministrul chinez al afacerilor externe, Wang Yi, i-a cerut sâmbătă omologului său american Antony Blinken „să nu toarne gaz pe foc” în diferendul teritorial dintre Beijing şi Manila în Marea Chinei de Sud, relatează AFP conform Agerpres.
Confruntările din China şi Filipine s-au înmulţit în aceste ultime luni, în special în jurul atolului Second Thomas.
Soldaţi filipinezi sunt staţionaţi pe o navă militară care a fost eşuată deliberat de Manila în zonă în 1999 pentru a-şi afirma pretenţiile de suveranitate.
În pofida tensiunilor, Beijingul şi Manila au purtat în cursul lui iulie convorbiri şi au ajuns la un „aranjament provizoriu” privind aprovizionarea trupelor filipineze prezente pe acest atol.
„SUA nu trebuie să toarne gaz peste foc, să alimenteze tensiunile şi să aducă atingere stabilităţii în mare”, i-a transmis sâmbătă Wang Yi lui Antony Blinken cu prilejul unei întâlniri pe care cei doi au avut-o în capitala Laos, Vientiane.
„Filipinezii trebuie să-şi respecte cuvântul şi să înceteze să transporte materiale de construcţie” pe Scond Thomas, a subliniat şeful diplomaţiei chineze, potrivit unui comunicat dat publicităţii de ministerul său.
Beijingul acuză cu regularitate Manila că transportă astfel de materiale pe atol pentru a întări nava eşuată, în stare proastă, şi a de a-şi reafirma astfel pretenţiile de suveranitate.
China revendică o mare parte dintre insulele din Marea Chinei de Sud, în contextul în care alte ţări riverane ca Filipine, Vietnam, Brunei sau Malaezia au şi ele pretenţii teritoriale.
Această confruntare dintre China şi Filipine alimentează temerile privind un potenţial conflict care ar putea atrage intervenţia Washingtonului, din cauza tratatului său de apărare reciprocă cu Manila.
De la sosirea la putere în 2022 a preşedintelui filipinez Ferdinand Marcos, Manila îşi afirmă cu mai multă fermitate pretenţiile de suveranitate asupra anumitor recife disputate cu Beijingul, care nu intenţionează nici el să cedeze asupra revendicărilor sale, comentează France Presse.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii