Beijingul îl acuză pe şeful NATO că „pune greşeala pe seama altuia şi seamănă discordie”, după comentariile privind Ucraina
China a criticat marţi declaraţiile secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care a îndemnat cu o zi înainte ca Beijingul să fie făcut să plătească pentru presupusul său sprijin acordat Rusiei în războiul împotriva Ucrainei, informează agenția AFP, citată de Agerpres.
Preşedintele chinez Xi Jinping vrea „să dea impresia că se ţine deoparte în acest conflict, pentru a evita sancţiunile şi a menţine fluxurile comerciale”, a declarat Stoltenberg în timpul unei vizite în SUA, cele mai importante în sprijinirea Ucrainei.
„Însă realitatea este că China alimentează cel mai mare conflict armat în Europa după Al Doilea Război Mondial şi că, în acelaşi timp, ea vrea să menţine bune relaţii cu Occidentul”, a afirmat secretarul general al NATO.
„La un moment dat, cel puţin dacă China nu îşi va schimba atitudinea, aliaţii trebuie să impună un preţ. Trebuie să existe consecinţe”, a pledat Stoltenberg.
China a condamnat aceste declaraţii.
„Cerem (secretarului general al NATO) să înceteze să pună greşeala pe seama altuia şi să semene discordie, şi să nu toarne gaz în foc”, a declarat Lin Jian, purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze.
Întrebat asupra acestui subiect în timpul unei conferinţe de presă ordinare, Lin i-a sugerat lui Stoltenberg ca, în loc să critice China, „să facă ceva concret pentru o reglementare politică a crizei”.
China se declară neutră în acest conflict. Ea nu a condamnat niciodată invazia declanşată de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022 şi l-a primit pe preşedintele rus Vladimir Putin pe teritoriul său de mai multe ori de la începutul războiului.
Asupra dosarului ucrainean, Beijingul îndeamnă în mod regulat la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor, implicit a Ucrainei, însă cere de asemenea să fie luate în considerare preocupările de securitate ale Rusiei.
China nu a participat la sfârşitul săptămânii trecute la conferinţa pentru pace în Ucraina, organizată în Elveţia, în special din cauza absenţei Rusiei, parte în conflict.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii