Beijingul îl califică pe directorul OMS drept „iresponsabil”, după ce a spus că strategia „zero COVID” a Chinei „nu este sustenabilă”
China l-a calificat miercuri drept „iresponsabil” pe director general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Gebreyesus, care afirmase în ajun că politica „zero Covid” promovată de ţara asiatică „nu este sustenabilă”, relatează EFE, citată de Agerpres.
„Această strategie a garantat sănătatea a „1,4 miliarde de persoane şi a protejat grupurile cele mai vulnerabile. De fapt, China este una din ţările care a reuşit cel mai bine să stăvilească răspândirea COVID-19”, a declarat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Zhao Lijian.
El a asigurat totodată că strategia Chinei a „evoluat în conformitate cu situaţia” din ţară şi că este „diferită” de cea a altor state, care au mizat pe „convieţuirea cu virusul şi pe imunitatea colectivă”.
Tedros, care s-a aflat în China ultima oară în februarie cu prilejul inaugurării Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, a fost miercuri cenzurat pe reţelele de socializare după ce a asigurat că politica „zero Covid” pe care o aplică autorităţile chineze în faţa celui mai recent focar de coronavirus „nu este sustenabilă ţinând cont de actualele cunoştinţe despre coronavirus”.
„Avem acum o mai bună înţelegere asupra virusului şi instrumente mai bune, astfel încât tranziţia la o altă strategie ar fi foarte importantă”, a spus directorul OMS.
Videoclipurile cu declaraţiile sale au fost difuzate masiv pe reţelele sociale chineze, precum Sina Weibo, echivalentul la Twitter (blocat în China), sau pe aplicaţia de mesagerie Wechat, înainte ca cenzura chineză să intervină şi să le elimine complet.
Spre deosebire de marea parte a lumii, care a decis că convieţuiască cu virusul, China menţine de doi ani o politică de toleranţă zero împotriva COVID-19 sub argumentul protejării populaţiei în vârste, care încă nu este majoritar vaccinată cu schema completă şi evitării unui colaps al sistemului medical.
Un studiu, realizat de Universitatea din Fudan – din metropola Shanghai – şi publicat de revista ştiinţifică Nature Medicine, consideră că „politica zero COVID” implementată de China a evitat până la 1,5 milioane de decese, informează miercuri ziarul South China Morning Post, citat de EFE.
Studiul a realizat o proiecţie cu privire la ce s-ar fi întâmplat din martie dacă focarul de Omicron cu 20 de cazuri iniţiale nu ar fi fost pus sub control prin restricţiile dure aplicate de guvernul chinez locuitorilor unor oraşe precum Shanghai (estul ţării), aflat de două luni sub un strict lockdown.
Un val de contagieri lipsite de control ar conduce la „un tsunami de cazuri de COVID-19”, care ar provoca aproximativ 112 milioane de cazuri şi 1,55 milioane de decese, potrivit acestui studiu, realizat de experţi chinezi şi supervizat de experţi ai Universităţii din Indiana şi de Institutele Naţionale de Sănătate din SUA.
Semnatarii articolului au prognozat totodată un colaps al sistemului sanitar naţional chinez ţinând cont de cifra contagierilor şi de faptul că încă 52 de milioane de vârstnici de peste 60 de ani nu au fost vaccinaţi cu schema completă.
Studiul sugerează, pe de altă parte, că infecţia COVID-19 ar putea fi comparată cu o gripă sezonieră în China, cu o cifră a deceselor de până la 88.000, dacă persoanele în vârstă vor atinge un procent de vaccinare completă de 97 %, iar jumătate dintre cazurile simptomatice ar fi tratate cu terapii antivirale.
Sursa foto: Twitter / Zhao Lijian
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii