
Belarus: E confirmată moartea unui manifestant, arestat în timpul mitingului împotriva realegerii preşedintelui Aleksandr Lukaşenko
Autorităţile din Belarus au confirmat miercuri moartea unui manifestant arestat în timpul unui miting împotriva realegerii preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. Acesta este al doilea deces înregistrat de la începutul acestei mişcări de protest, care a fost suprimat într-o manieră violentă de către autorități – relatează AFP.
Potrivit unui comunicat, Comitetul de anchetă susține că bărbatul, în vârstă de 25 de ani, a murit într-un spital din Gomel (sudul țării), după ce a fost arestat duminică în timpul unei „manifestaţii neautorizate”. În comunicat nu se precizează data decesului. „Sănătatea bărbatului s-a deteriorat brusc în timp ce era în detenţie”, este singura informație oficială comunicată.
Mai mulţi organizatori ai protestelor organizate după alegerile prezidenţiale de duminică în Belarus au fost arestaţi, au relatat publicațiile de la Minsk, după a treia noapte de represalii violente din partea forţelor de securitate împotriva manifestanţilor care contestă victoria preşedintelui Aleksandr Lukaşenko de la ultimul scrutin prezidenţial, informează DPA.
Sursa foto: captură video/proteste Belarus
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu