Belarus nu va apăra UE împotriva migranților, avertizează Aleksandr Lukaşenko
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a avertizat marţi că nu va apăra ţările occidentale împotriva afluxului de migranţi, unul dintre principalele puncte de divergenţă dintre Minsk şi Uniunea Europeană, relatează EFE conform Agerpres.
„Suntem acuzaţi că încurajăm imigraţia. Întotdeauna am fost sincer. Nu vom apăra pe nimeni împotriva imigranţilor. Mai ales pe cei care adoptă sancţiuni economice împotriva noastră. De ce ar trebui să-i apărăm?”, a declarat Lukaşenko după ce a participat la slujba de Crăciun după calendarul iulian, relatează agenţia de stat BELTA.
Lukaşenko, care a fost acuzat că utilizează migraţia drept armă într-un război hibrid împotriva vecinilor săi, a recunoscut că Belarusul este scena „unui mare tranzit către Occident”.
Între altele, el a spus că printre migranţi sunt persoane care fug de război, dar şi unii care vor să muncească „şi să trimită ceva bani acasă pentru a-şi hrăni copiii”.
„Dar migraţia necontrolată este o tragedie”, a recunoscut liderul de la Minsk.
UE acuză de mai mulţi ani Minskul că favorizează afluxul de migranţi din Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi Africa de Nord pentru trecerea ilegală a frontierelor UE, în special în Polonia.
Punctul culminant în acest război legat de migraţie datează din noiembrie 2021, când sute de migranţi s-au adunat în faţa frontierei poloneze într-o încercare de a trece pe teritoriul UE, fapt pentru care Bruxelles-ul l-a acuzat direct pe Lukaşenko.
Din acelaşi motiv, Finlanda, care a aderat la NATO după izbucnirea războiului în Ucraina, a fost nevoită să închidă aproape toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia.
Lukaşenko, aflat la putere din 1994, va candida pentru un al şaptelea mandat la alegerile prezidenţiale din 26 ianuarie.
Occidentul nu i-a recunoscut victoria în alegerile precedente, care în august 2020 au condus la cele mai ample proteste antiguvernamentale din istoria fostei republici sovietice.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii