G4Media.ro

Belgia relaxează restricțiile începând cu data de 4 Mai / După 11…

sursa foto: Belga

Belgia relaxează restricțiile începând cu data de 4 Mai / După 11 Mai vor fi redeschise toate magazinele, iar școlile parțial după 18 Mai

Belgia va ridica treptat restricțiile impuse pentru limitarea răspândirii epidemiei de coronavirus începând cu data de 4 Mai, a anunțat, vineri, premierul Sophie Wilmè, citată de Politico.

”Venim după șapte săptămâni de sacrificii înregistrate la nivel uman, social și economic. Acum este timpul să privim spre viitor”, a spus ea. ”Putem face asta deoarece cifrele arată că suntem capabili să încetinim răspândirea COVID – 19 în Belgia. Dar virusul nu a dispărut încă. Este încă prezent și periculos pentru populație”.

Anumite magazine și câteva companii vor putea fi deschise dacă respectă distanțarea socială, a mai spus premierul Belgiei. Sportul în aer liber fără contact fizic va fi  permis. Purtarea măștilor de protecție va fi obligatorie în mijloacele de transport.

În faza a doua, începând cu 11 Mai, toate magazinele se vor redeschide în condiții care urmează să fie stabilite.

Guvernul speră, de asemenea, să redeschidă parțial școlile în faza a treia, după 18 Mai. Pentru clasele primare și secundare, clasele vor fi împărțite pe grupuri mici. Grădinițele vor rămâne închise cel puțin până la sfârșitul lunii mai.

Guvernul vizează și alte măsuri în faza a treia, cum ar fi deschiderea saloanelor cosmetice, relaxarea regulilor în ce privește vizitele și călătoriile de o zi în țară, dar asupra acestor aspecte încă nu s-a luat o decizie.

Începând cu data de 8 Iunie, guvernul ia în calcul redeschiderea graduală a restaurantelor și, într-un viitor ceva mai îndepărtat, a barurilor.

Fiecare fază va trebui însă confirmată cu o săptămână înainte pe baza datelor referitoare la răspândirea virusululi și pe baza capacitătăților din sistemul sanitar.

Premierul Belgiei a mai spus că încearcă să ofere populației o perspectivă cât mai clară, dar că  nu pot fi date garanții că aceste măsuri vor fi puse practică.

Sursa: Politico/ Traducerea și adaptarea: G4Media.ro

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Belgia are 6700 morti si deschide tot si Romania cu aproape 600 ,de zece ori mai putin se afla in dictatura lui Klaus si e izolata ca la puscarie.

    • Domnule trol, în România, daca s-ar fi ajuns la cifrele din Belgia, am fi fost intr-o situatie mult mai dificilă acum. Măsurile au fost adecvate, raportat la situația din România.
      Cu respect! Un român în Belgia.

  2. Și ce propui dragă postac? Să țintească și România spre 6700 de morți?