Belgradul, învăluit în fum după un incendiu la principala groapă de gunoi din capitala Serbiei
Fum acru şi pâclă au cuprins duminică capitala Serbiei, Belgrad, după ce un incendiu a izbucnit la principala groapă de gunoi a oraşului, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Autorităţile sârbe au cerut locuitorilor să rămână în interior, în timp ce pompierii se luptau să stingă flăcările la groapa de gunoi Vinca, situată la aproximativ 17 kilometri de centrul oraşului Belgrad, în apropiere de Dunăre.
Mare parte din incendiu a fost stinsă până seara târziu, dar autorităţile au spus că focul va continua să mocnească în zilele următoare.
Primarul Belgradului, Zoran Radojcic, a avertizat populaţia să închidă ferestrele şi să nu părăsească locuinţele dacă continuă să simtă mirosul fumului.
„Deşi oamenii vor vedea fum în următoarele zile, nu există motive de frică sau panică”, a spus Radojcic într-un comunicat.
Groapa de la Vinca, cu o vechime de 40 de ani, este cea mai mare groapă de gunoi ne-administrată care a mai rămas în Europa. Ea primeşte zilnic peste 1.500 de tone de deşeuri menajere şi aproximativ 3.000 de tone de deşeuri din construcţii.
Ca urmare a descompunerii şi a tratamentului deficitar al deşeurilor, incendiile care emit fum dens sunt frecvente.
În 2019, autorităţile capitalei sârbe au început împreună cu consorţiul franco-japonez Suez-Itochu construirea unui nou depozit de deşeuri, a unui incinerator şi a unei instalaţii de producere a energiei din deşeuri.
Serbia este candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, dar înainte de a putea adera, trebuie să investească peste 15 miliarde de euro pentru a respecta standardele de mediu, inclusiv cele referitoare la tratarea deşeurilor solide şi lichide.
sursa foto: Twitter\ Hadžibakirsultanbegović
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank