Beneficiarii biletelor de tratament balnear pot reveni în hotelurile din staţiuni, începând de miercuri, anunță ministrul Muncii, Violeta Alexandru
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru anunță că beneficiarii biletelor de tratament balnear vor putea reveni în hotelurile din staţiuni, începând de miercuri, pentru a începe procedurile de recuperare aşa cum au fost prescrise de medicii lor.
„Beneficiarii biletelor de tratament balnear pot reveni, începând de astăzi (miercuri – n.red), pentru a începe procedurile de recuperare (…) Eu verific ca totul să fie pus la punct, ştiu că şi-au dorit să revină pentru că au diverse afecţiuni şi au nevoie de tratament dar îi rog să aibă şi grijă. Ca totul să fie bine, toţi trebuie să avem grijă”, a precizat ministrul pe pagina personală de Facebook.
Violeta Alexandru a vizitat, miercuri, un centru de tratament din judeţul Covasna, în contextul în care Societatea de Tratament Balnear şi Recuperarea Capacităţii de Muncă (TBRCM) a reluat activitatea de tratament balnear pentru pensionari, în cele 13 centre din ţară, potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Ministrul Muncii a precizat că primii beneficiari au început deja să sosească la centrele de tratament.
„Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice a fost pe teren, de asemenea. La fel şi Directorul General al companiei care gestionează bazele de tratament pentru pensionari (TBRCM). Am vrut să mă asigur personal că totul este pregătit în detaliu pentru ca aceştia să se poată caza şi urma tratamentele în condiţii de siguranţă. (…) Sunt oameni cu diverse afecţiuni, majoritatea pensionari, cărora le doresc odihnă placută şi multă sănătate. Seriile dar şi condiţiile de cazare sunt disponibile atât pe site-ul TBRCM cât şi la casele judeţene de pensii”, a transmis Violeta Alexandru.
Sursa Foto: Facebook/Violeta Alexandru
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii