G4Media.ro

Bercea Mondial va fi eliberat condiţionat, după ce a executat doi ani…

Sursa Foto: Facebook/Bercea Mondialu

Bercea Mondial va fi eliberat condiţionat, după ce a executat doi ani dintr-o pedeapsă de peste 13 ani / A fost condamnat pentru tentativă de omor asupra unui fost viceprimar din Slatina

Interlopul Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, condamnat în octombrie 2020 la o pedeapsă cu închisoarea de 13 ani şi 272 de zile pentru tentativă de omor asupra unui fost viceprimar al municipiului Slatina, va fi eliberat condiţionat, potrivit unei hotărâri a Tribunalului Mehedinţi.

Printr-o hotărâre definitivă adoptată joi, Tribunalul Mehedinţi a admis cererea lui Sandu Anghel de eliberare condiţionată.

„Admite contestaţia formulată de condamnatul Anghel Sandu, împotriva sentinţei penale nr. 71/18.01.2022, pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin, în dosarul cu numărul 10989/225/2021. Desfiinţează parţial sentinţa penală atacată în sensul că: Admite cererea de liberare condiţionată privind pe condamnatul Anghel Sandu.

Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Anghel Sandu din executarea pedepsei de un 13 ani şi 272 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 130/2020, a Tribunalului Mehedinţi. Dispune punerea în libertate a condamnatului Anghel Sandu de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 198/2020, emis de Tribunalul Mehedinţi, dacă nu este arestat în altă cauză (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 10 Martie 2022, la sediul Tribunalului Mehedinţi”, se arată pe portalul instanţei, în soluţia pe scurt.

Sandu Anghel este în închisoare din octombrie 2020, după ce a fost condamnat definitiv pentru infracţiunea de tentativă la omor asupra unui fost viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei.

În octombrie 2020, Curtea de Apel Craiova a decis condamnarea definitivă a lui Sandu Anghel la 13 ani şi 272 de zile de închisoare pentru o tentativă la omor săvârşită în anul 2009 împotriva unui fost viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei, instanţa craioveană menţinând decizia instanţei de fond, Tribunalul Olt, dată în 2019. În acelaşi dosar, Laurenţiu Anghel, fiul lui Sandu Anghel, a fost condamnat la 9 ani şi 6 luni de închisoare.

Bercea Mondial a mai fost condamnat definitiv la închisoare în 2014 pentru 8 ani şi 9 luni, după ce în anul 2011 l-a înjunghiat pe unul dintre nepoţi, fiind eliberat condiţionat în februarie 2019. El a fost judecat în acest dosar în stare de arest preventiv, fiind încarcerat încă din 2011.

Un alt dosar în care Sandu Anghel este inculpat, de această dată pentru infracţiuni economice, (constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani) se judecă pe fond la Tribunalul Olt. În acest dosar, Bercea Mondial este inculpat alături de alte 17 persoane, printre care mai mulţi membri ai familiei sale (soţia, un fiu, o fiica, ginerele) pentru tranzacţii ilegale cu autoturisme, vânzarea unor imobile la preţuri supraevaluate etc.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

33 comentarii

  1. Acum poate să-l omoare. Mi-e rușine că sunt român.

  2. In ce tara bananiera mai e posibil asa ceva? Si asa isi bat joc cu condamnari la pedepse penibile, ii si elibereaza imediat. Justitia din Romania e bataia de joc a infrac.torilor. Sau vanduta lor. De asta acesti infrac.tori intra in politica, controleaza justitia si fac praf orice reforma.

  3. Traiasca „justitia romana” ocrotita de PNL PSD.

  4. Sta-le-ar pensia speciala în gat. Magistrații vieții, corupți pana în maduva oaselor!

    • PARTIDUL LE DUBLEAZA PRIVILEGIILE CARE MAI DE CARE MAI SPECIALE LA FIECARE DOI ANI !

    • Magistrații și-au dat salarii exorbitante, de ce și-ar mai bate capul cu justiția.
      Ati cunoscut vreun magistrat? Vreun lucrător în „justiție”? Cred ca Nuțu Cămătaru are de 10 ori mai multa onoare decât ăștia.

  5. Cum e posibil asa ceva bai nene? A fost condamnat la 14 ani, nu la 13.
    13 ani si 272 zile sunt aproape 14. A executat 15% din pedeapsa. Cum sa-l eliberezi? De ce mai dam pedepse de 15 ani daca toata lumea face cateva luni sau maxim 2 ani?

  6. Iohannise! Singurul lucru bun pentru români , pe care îl mai poți face este sa te duci . Ai reușit ce nu a putut peeseedeee ul. Ai distrus și bruma de speranță pe care o mai aveam.
    Tu numești asta responsabilitate , noi ii spunem trădare .

  7. Oare cum a indeplinit conditiile pentru 2/3 din pedeapsa? Totusi discutam de aproape 14 ani. Cel mai probabil a impins roaba cu bani, 1 an de puscarie 100.000 Euro. Din 2007 judecatorul roman este judecator european. Vai mama ei de justitie si asta se datoreaza PSD cel mai coclit partid, care a facut jocurile interlopilor.

  8. Oare cata spaga a dat organelor???

  9. L-au eliberat ca sa il bage pe front, nu e clar?

  10. si mai are si alte dosare pe deasupra
    si ei tot lau eliberat
    si mai ii si recidivist
    nu ii un pericol pt societate
    judecatori care lau eliberat ar trebui dati afara din magistratura imediat

    • Nu ai inteles. Magistratii corupti sunt aia care sunt lasati sa lucreze. Magistratii onesti nu au sustinere in republica bananiera romanika. Cristi Danielet a fost dat afara din magistratura pentru motive inventate de CSM si IJ, ambele conduse de oamenii lui Dragnea.

    • *l-au eliberat

  11. a taiat dar a si facut

  12. hai Eugenia vino să le găsești scuze

  13. Domnul eliberat din inchisoare se căiește pentru faptele sale dar după ce mai bagă cuțitu’ în vreun sărăntoc care îl supără! Pe urmă oricum face o luna din 100 de închisoare.

  14. 2 ani din 13, pentru tentativă de omor. Incredibil!

  15. Modificați legea în parlament cu contopirea pedepselor!

  16. INCREDIBIL!!!!!!!

  17. Asta cu nspe dosare face 2 ani din 13, fruuumos, la ce dreak il mai condamna???

  18. Absolut incredibil.,., să aveți de lumânări șpaga primită justiție coruptă

  19. Pfff… Daca Doamne ferește intra Rusia peste noi, oare cum o sa merg eu cu arma (cu toate că nu știu să o folosesc) să îmi apar țara, când langa mine o să fie domnul Bercea? Ce nedrept e câteodată destinul… Mai bine nu dădeau știrea…

  20. Sa ne ajute si sa ne pazeasca Dumnezeu ca avem justitie competenta si cetateni reabilitati

  21. NU E VINA JUSTITIEI IN CAZUL ACESTA ci a legii care nu permite executarea pedepselor aritmetic (una + una) ci cumulativ, fiind executata cea mai mare.

  22. Ras si bataie de joc,asta e justitia din tara noastra!

  23. Icoana si ala, elocvente pentru sub-cultura. ok
    dar de ce are mainile departate de corp grasu? pepeni imaginari ? 😐

  24. Nu pot sa ma simt în siguranță intr- o Românie corupta , dar în nici o situație nu îmi voi risca viata pentru ca pensiile speciale sa trăiască bine ! Va asigur ca nu sunt singurul roman care gândește asa și care este scârbit de democrația asta oculta!

  25. Spune-mi cu cine te însoţești, ca să-ţi spun cine eşti!

  26. Romania, tara infractorilor. Cum poti justifica asa ceva? Tentativa de omor cu condamnare pe 13 ani iese din puscarie dupa 2 ani? Pai numai fraierii sunt corect, baietii destepti isi fac legea singuri.

  27. Imi aduc aminte ca acest”bulibasa”,in vremea scandalului cu fratele lui Basescu,prin cuvintele pe care le rostea,manifesta o ura viscerala fata de oamenii care isi vad de treaba in aceasta tara.El acum va fi folosit in lupta politica,pentru intimidarea adversarilor(oamenii cu simt civic ridicat) si pentru gonirea electoratului,in turme, la urne.Binenteles,fiind o piesa foarte importanta in ecuatia politica,acest interlop,care acum este si absolvent in domeniu,va fi protejat de institutiile de ordine locale,devenind,astfel,de temut,pentru oamenii de rand.