G4Media.ro

Bianca Ghelber, locul 6 în finala probei de aruncare a ciocanului, câştigată…

Bianca Ghelber, locul 6 în finala probei de aruncare a ciocanului, câştigată de Anita Wlodarczyk/ De patru ori campioană mondială, poloneza a revenit spectaculos la 35 de ani

Atleta română Bianca Florentina Ghelber s-a clasat pe locul 6, marţi, în finala probei feminine de aruncare a ciocanului la Jocurile Olimpice de la Tokyo, cu un rezultat de 74,18 metri, record personal, medalia de aur revenindu-i polonezei Anita Wlodarczyk, care a fost campioană olimpică şi în 2012 şi 2016.

România a deplasat la Jocurile Olimpice de la Tokyo zece atleţi: Florentina Costina Iuşco, Alina Rotaru (ambele la săritura în lungime), Claudia Mihaela Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alin Alexandru Firfirică (aruncarea discului), Marius Iulian Cocioran (50 km marş), Rareş Andrei Toader (aruncarea greutăţii), Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului), Mihăiţă Alexandru Novac (aruncarea suliţei), Andrea Miklos (400 m), dar Iuşco, Rotaru, Firfirică, Bobocea şi Toader au părăsit competiţia, iar Miklos a declarat forfait din cauza unor probleme medicale.

Atletismul românesc nu a mai obţinut o medalie la Jocurile Olimpice din 2008, când Constantina Diţă a câştigat aurul în proba de maraton la JO de la Beijing. Bilanţul olimpic al atletismului este de 11 medalii de aur, 14 de argint şi 10 de bronz.

În finala probei de aruncare a ciocanului, Anita Wlodarczyk s-a impus cu un rezultat de 78,48 metri, devansându-le clar pe chinezoaica Wang Zheng, care a luat argintul (77,03 m), şi pe o altă poloneză, Malwina Kopron, care a luat bronzul (75,49 m).

Wlodarczyk, care a lipsit aproape doi ani din competiţie din cauza unei accidentări, a profitat din plin de amânarea cu un an a JO, reuşind o revenire incredibilă la vârsta de 35 de ani, notează AFP. De patru ori campioană mondială, ea poate fi considerată cea mai mare sportivă din toate timpurile la această disciplină, în care deţine recordul mondial din 2016 (82,98 m).

Clasament final:

1. Anita Wlodarczyk (Polonia) 78,48 metri
2. Wang Zheng (China) 77,03
3. Malwina Kopron (Polonia) 75,49
4. Alexandra Tavernier (Franţa) 74,41
5. Camryn Rogers (Canada) 74,35
6. Bianca Florentina Ghelber (România) 74,18
7. Joanna Fiodorow (Polonia) 73,83
8. Deanna Price (Statele Unite) 73,09
9. Julia Ratcliffe (Noua Zeelandă), 72,69
10. Brooke Andersen (Statele Unite) 72,16

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...