G4Media.ro

Biblioteca de Seminţe, un nou serviciu al Bibliotecii Judeţene Harghita /  Pasionații…

Sursa foto: Pixabay

Biblioteca de Seminţe, un nou serviciu al Bibliotecii Judeţene Harghita /  Pasionații de grădinărit împrumută semințe și trebuie să returneze dublul seminţelor luate în primăvară

Biblioteca Judeţeană „Kájoni János” din Miercurea-Ciuc a lansat „Biblioteca de Seminţe”, un nou serviciu prin care oamenii sunt încurajaţi să împrumute seminţe, pe care trebuie să le returneze ulterior, anunță Agerpres.

Potrivit informaţiilor postate pe site-ul instituţiei, acest tip de serviciu de bibliotecă, de educaţie ecologică, funcţionează de mai mulţi ani în ţările occidentale, primele biblioteci de seminţe fiind înfiinţate în SUA.

„Primele biblioteci de seminţe au apărut în Statele Unite şi există câteva astfel de biblioteci şi în Ungaria. Populaţia este din ce în ce mai concentrată pe oraşele mai mari, pierzându-şi legătura strânsă cu natura, de aceea este foarte important ca biblioteca să funcţioneze ca un spaţiu comunitar care să faciliteze convieţuirea comunităţii cu natura. Colectarea de seminţe este o tradiţie veche, pe care oamenii din ţara noastră şi din judeţul nostru o practică de decenii, în special cei implicaţi în cultivarea plantelor. Prin urmare, scopul bibliotecii de seminţe este conservarea mediului înconjurător şi a plantelor autohtone, precum şi sprijinirea comunităţii interesate de grădinărit. Biblioteca de seminţe contribuie la comunitatea sa prin colectarea şi împrumutul de seminţe”, se arată în descrierea proiectului.

Acest nou serviciu ecologic lansat cu sprijinul Consiliului Judeţean Harghita poate fi accesat de către utilizatorii înregistraţi ai bibliotecii judeţene, schimbul şi împrumutul de seminţe autohtone având loc într-un spaţiu special amenajat în bibliotecă.

Sursa citată precizează că Biblioteca de seminţe are un singur regulament nescris, respectiv cei care se ocupă de grădinărit şi sunt utilizatori înregistraţi ai bibliotecii trebuie să returneze dublul seminţelor împrumutate în primăvară, de preferat din recolta lor proprie.

„Seminţele returnate contribuie la întreţinerea colecţiei bibliotecii de seminţe şi sunt apoi disponibile altor vizitatori sau grădinari amatori. Bineînţeles, biblioteca de seminţe este deschisă la primirea altor seminţe de plante autohtone, condimente şi legume, nu doar cele împrumutate în prealabil. În curând, se va începe umplerea bibliotecii de seminţe, iar anotimpul toamnei este momentul potrivit pentru a începe acest proiect. Rugăm cititorii să ne ajute cu colectarea de seminţe! Dacă aveţi seminţe de plante autohtone care au crescut bine anul acesta şi sunt adaptate climei locale, vă rugăm să le aduceţi la bibliotecă pentru a spori colecţia de seminţe”, transmit reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Kájoni János”.

Seminţele ar trebui să fie depozitate în plicuri de hârtie, iar vizitatorii sunt rugaţi să ataşeze câteva informaţii importante, respectiv numele seminţei, specia, anul şi locul colectării seminţelor, precum şi cerinţele seminţelor privind lumina şi apa.

„Oamenii care se ocupă de grădinărit sunt întotdeauna bucuroşi să împărtăşească experienţele lor cu privire la cultivarea plantelor. Recolta proprie aduce mereu bucurie, aşa că biblioteca de seminţe joacă şi un rol de construire a comunităţii. Grădinăritul de agrement consolidează responsabilitatea faţă de mediu şi empatia faţă de alţii. Aşteptăm cu drag vizitatorii noştri, fie ca cititori, grădinari, proprietari de grădini mici sau chiar viitori grădinari!”, se mai arată în postarea de pe site-ul bibliotecii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cămătărie botanică ❤