G4Media.ro

„Biblioteca din Gară” la Constanța: călătorii pot împrumuta o carte care să…

Sursa foto: Pixabay

„Biblioteca din Gară” la Constanța: călătorii pot împrumuta o carte care să îi însoțească până la destinație și pot lăsa volume de care să se bucure alte persoane

Într-o lume acaparată de online, SRCF Constanța lansează proiectul „Biblioteca din Gară”. Călătorii care ajung în Gara CF Constanța, pentru a-și petrece timpul într-un mod plăcut, sunt invitați să își aleagă o carte din sutele de volume din diferite genuri literare. Biblioteca este amplasată în zona caselor de bilete, la ieșirea spre peronul 1, transmite Radio Constanța preluat de Rador.

„Biblioteca din Gară” este inaugurată vineri, 8 decembrie, iar cărțile au fost donate de către angajații CFR Infrastructură Constanța.

„Este o bibliotecă publică, din care călătorii pot împrumuta o carte care să îi însoțească până la destinație, dar, în care pot să și lase volumele pe care le-au citit, astfel încât să se bucure de ele și alți oameni. Pentru mulți dintre noi, trenul este un loc potrivit pentru lectură, iar faptul că putem călători într-o anumită direcție, iar volumul pe care îl citim ne poartă într-o altă lume, ne oferă un sentiment foarte plăcut, iar distanțele parcurse pot părea chiar mai scurte“, a declarat Dorin Maer, Director SRCF Constanța.

În Biblioteca din Gara Constanța, cei interesați pot găsi atât romane de dragoste sau polițiste, cât și literatură clasică, istorică, de artă sau pentru copii, cărți care le oferă o experiență de lectură captivantă și povești interesante. De asemenea, călătorii străini pot găsi volume în limbile engleză și franceză.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Acum ceva timp exista un scandal ca tonomatele de carti din gara CFR Constanta vand carti cu conspiratii sau mizerii antisemite. Bine ca s-au redresat!